Uniunea Europeana se afla la o rascruce, iar forma pe care o va avea in urmatorii cinci ani va fi stabilita de ceea ce se va intampla in urmatoarele trei-cinci luni, potrivit unei opinii exprimate de Soros, publicata miercuri de MarketWatch. 

An dupa an, UE a reusit cu succes sa treaca peste dificultati, dar acum se confrunta cu doua surse de crize existentiale, Grecia si Ucraina, care s-ar putea dovedi prea mult pentru Uniune. 

Criza de lunga durata a Greciei a fost prost administrata de catre toate partile, inca de la inceput, iar emotiile din jurul acestei probleme sunt atat de mari incat singura alternativa constructiva este incercarea de clarificare a situatiei.  Ucraina este diferita, fiind un caz in alb si negru. Putin este agresorul, iar Ucraina, care se apara, protejeaza de fapt valorile si principiile pe care a fost construita Uniunea Europeana, afirma Soros. 

Cu toate acestea, Europa trateaza Ucraina ca pe o alta Grecie, aceasta fiind o abordare gresita, care produce rezultate gresite. Putin castiga teren in Ucraina, iar Europa este prea preocupata de Grecia pentru a-i mai da atentie. 

Rezultatul preferat de Putin in Ucraina este sa provoace un colaps financiar si politic care sa destabilizeze tara, pentru care sa nu fie considerat responsabil, in loc de o victorie militara care sa il lase in posesia si cu responsabilitatea unei parti din aceasta tara. Putin a aratat deja acest lucru prin transformarea de doua ori a victoriilor militare in armistitii, explica Soros. 

Inrautatirea situatiei din Ucraina intre cele doua acorduri de incetare a focului convenite la Minsk, ultimul in februarie, arata masura succesului lui Putin. Acest succes este insa numai temporar, Ucraina fiind un aliat mult prea valoros pentru UE ca sa fie abandonata.

Este ceva fundamental gresit in politica UE, altfel cum ar fi putut Rusia sa ii manevreze pe aliatii Ucrainei, care obisnuiau sa conduca lumea libera, se intreaba Soros. 

Miliardarul considera ca Europa a ajutat insuficient Ucraina, asa cum a facut si in cazul Greciei. Drept rezultat, Ucraina abia supravietuieste, in timp ce Putin are avantajul primei miscari. El poate opta intre un razboi hibrid si o pace hibrid, iar Ucraina si aliatii sai se lupta sa raspunda. 

Inrautatirea situatiei Ucrainei s-a accelerat in februarie, cand grivna s-a depreciat cu 50% in cateva zile, iar banca centrala a fost nevoita sa sistina masiv sistemul bancar, sa introduca controlul importurilor si sa majoreze dobanzile cu 30%.  Ulterior, grivna a revenit la nivelul la care a fost conceput bugetul pe acest an, dar revenirea este extrem de precara.  Acest colaps financiar temporar a pus in pericol increderea populatiei si bilanturile bancilor si companiilor cu datorii in valuta. De asemenea, au fost puse in pericol datele pe care s-au bazat programele Ucrainei cu FMI.

Statele membre ale UE, care au propriile constrangeri bugetare, nu sunt insa dispuse sa ia in calcul suplimentarea ajutoarelor bilaterale, astfel ca Ucraina continua sa ramana pe marginea prapastiei.  In acelasi timp, programul de reforme radicale din Ucraina se intensifica, existand un contrast intre inrautatirea situatiei externe si progresele interne, ceea ce da situatiei de la Kiev un aer ireal. 

Scenariile lui Soros

Un scenariu plauzibil, in opinia lui Soros, este ca Putin isi va atinge obiectivul, iar rezistenta Ucrainei va ceda. In acest caz Europa poate fi inundata de refugiati, 2 milioane fiind o cifra plauzibila. Multi analisti considera ca acest caz ar marca inceputul celui de-al doilea Razboi Rece.

Rezultatul probabil ar fi ca Putin, victorios, ar gasi multi prieteni in Europa, iar sanctiunile impotriva Rusiei vor pana la urma eliminate. Acesta ar fi cel mai prost scenariu pentru Europa, care ar deveni mai divizata, un camp de lupta pentru influenta intre Rusia si Statele Unite. Europa nu ar mai fi o forta politica functionala in lume, in special daca Grecia ar iesi din zona euro. 

Un scenariu mai probabil este ca Europa se se descurce prin sustinerea cu taraita a Ucrainei, care nu se va prabusi, dar oligarhii se vor reinventa, iar noua Ucraina va incepe sa semene cu vechea Ucraina.  Putin va considera aceasta situatie aproape la fel de multumitoare ca si prabusirea completa a Ucrainei, dar victoria sa ar fi mai putin sigura, intrucat va duce la al doilea Razboi Rece care va fi pierdut de Rusia, asa cum s-a intamplat in cazul Uniunii Sovietice. Rusia are nevoie de un pret al petrolului de 100 de dolari pe baril, iar in caz contrar va ramane fara rezerve financiare in 2-3 ani.  Daca UE va pierde noua Ucraina, respectiv acest stat va abandona principiile pe care se bazeaza UE, atunci Uniunea va fi nevoita sa cheltuiasca mult mai mult pentru a se proteja decat ar cheltui pentru sustinerea reusitei noii Ucraine, considera Soros. 

Un scenariu optimist este cel in care Ucraina va rezista si va fi hotarata sa se apere. Chiar daca Ucraina, pe cont propriu, nu poate rezsita puterii militare a Rusiei, aliatii sai pot decide sa faca tot posibilul pentru a o sustine, fara sa se implice intr-o confruntare militara directa cu Rusia sau sa incalce acordul de la Minsk. In acest fel ar ajuta nu doar Ucraina, ci si recuperarea valorilor si principiilor UE care par sa fi fost pierdute, a conchis Soros, precizand faptul ca sustine acest din urma scenariu. 

Consiliul Uniunii Europene a aprobat miercuri o propunere a Comisiei Europene privind acordarea unui imprumut de 1,8 miliarde de euro Ucrainei, la o saptamana dupa ce Parlamentul European si-a dat acordul pentru distribuirea fondurilor. Acesta este cel de al program de asistenta macrofinanciara acordat Ucrainei de catre statele UE de la inceperea conflictului cu rebelii pro-rusi. 

Fondul Monetar International a aprobat Ucrainei, la jumatatea lunii martie, un program de finantare in valoare de 17,5 miliarde de dolari, pe termen de patru ani, pentru a ajuta tara sa nu intre in incapacitate de plata, pe fondul conflictului cu rebelii pro-rusi. 

Ajutorul face parte dintr-un program mai amplu de 40 de miliarde de dolari, care ar trebui sa includa sprijin din partea Statelor Unite si Uniunii Europene si economii de 15 miliarde de dolari care trebuie negociate cu detinatorii de obligatiuni ale statului ucrainean. 

Guvernul de la Kiev anticipeaza ca economia s-ar putea contracta in acest an cu pana la 11,9%, din cauza conflictului din estul tarii care efecteaza industria ucraineana.  Noul program cu FMI inlocuieste programul pe doi ani convenit in aprilie anul trecut, evaluat la acea data la 17 miliarde de dolari. Guvernul de la Kiev a accesat 27% din fondurile disponibile din vechiul program.