Rusia introduce plata in avans pentru gazele livrate Ucrainei
Ucraina va trebui sa faca plati in avans pentru livrarile de gaze, incepand din iunie, din cauza datoriilor acumulate de Kiev, anunta ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, citat de AFP. .
"Rusia este pe cale sa treaca la regimul de preplata pentru gazul furnizat Ucrainei", a declarat Novak.
In urma cu o saptamana, Novak avertiza ca Rusia ar putea reduce livrarile de gaze destinate Ucrainei daca Administratia de la Kiev nu va face plati in avans pentru iunie.
"Pana pe 31 mai, vor putea plati in avans. Daca factura pentru luna iunie nu va fi platita pana pe 31 mai, Gazprom va avea dreptul de a reduce livrarile de gaze destinate Ucrainei", a spus Novak dupa intrevederea pe care a avut-o cu ministrul ucrainean al Energiei, Iuri Prodan, si cu Gunther Oettinger, comisarul UE pentru Energie.