Consecintele economice si politice ale unei independente a Scotiei. De ce ii este frica Uniunii Europene

Independenta Scotiei de Marea Britanie a fost respinsa de 55,3% din populatie, in timp ce 44,7% dintre scotieni au votat in favoarea acesteia, potrivit rezultatelor finale, anuntate vineri de BBC, dupa numararea buletinelor din toate cele 32 de circumscriptii. 

Astfel, dupa o campanie de doi ani, 2.001.926 au votat impotriva independentei, cu mult mai mult decat cele 1.852.828 de voturi care erau necesare pentru a obtine victoria in acest referendum.

Numarul voturilor in favoarea independentei Scotiei a fost de 1.617.989.  Rata de participare la vot este de 84,59%, ceea ce reprezinta 4.283.392 de alegatori, in timp ce 3.429 de voturi au fost anulate.

Alex Salmond isi recunoaste infrangerea la referendumul pe tema independentei Scotiei

"Scotia a decis, cu majoritate, sa nu devina o tara independenta", a declarat Salmond intr-o interventie publica la Edinburgh, dupa publicarea rezultatelor aproape definitive ale referendumului de joi.

David Cameron afirma ca M.Britanie trebuie sa se reuneasca si sa mearga inainte

Premierul britanic David Cameron a declarat vineri ca Regatul Unit trebuie sa se reuneasca si sa mearga inainte, dupa respingerea independentei Scotiei la referendumul organizat joi, relateaza AFP. 

"Este momentul ca Regatul nostru Unit sa se reuneasca si sa mearga inainte", a declarat Cameron in cadrul unei interventii de la sediul Guvernului din Londra, apreciind ca problema independentei Scotiei este de acum rezolvata pentru "o generatie". 

David Cameron a promis vineri noi prerogative celor patru natiuni constitutive ale Regatului Unit - Scotia, Tara Galilor, Irlanda de Nord si Anglia - dupa respingerea independentei Scotiei in cadrul referendumului organizat joi, relateaza AFP. 

"Intr-un moment in care scotienii vor sa aiba mai multe puteri in gestionarea afacerilor lor, acest lucru se va extinde si asupra locuitorilor din Anglia, Tara Galilor si Irlanda de Nord, care trebuie sa aiba, de asemenea, un cuvant mai greu de spus in ceea ce ii priveste", a declarat David Cameron de la sediul Guvernului din Londra.

Lira sterlina este in crestere, la cel mai inalt nivel al zilei.

Independenta Scotiei, respinsa de populatia din clasa de mijloc, mai in varsta si din zonele rurale

Voturile impotriva indepedentei Scotiei au fost mai numeroase in zonele in care populatia apartine in majoritate clasei de mijloc sau este mai in varsta, in zonele cu o proportie mai ridicata a persoanelor nascute in alte parti ale Marii Britanii si in jumatatea predominant rurala a Scotiei. 

Astfel 64% din populatie a respins independenta in circumscriptiile in care peste 12% din locuitori s-au nascut in alta parte a Marii Britanii, afirma profesorul John Curtice de la Universitatea Strathclyde pentru BBC News Online. 

Media de respingere a independentei a fost de 60% in zonele in care peste 30% din populatie are ocupatii manageriale si de 61% in zonele in care peste 24% din populatie are peste 65 de ani. 

Voturile impotriva independentei au fost mai numeroase in jumatatea predominant rurala a Scotiei (60%), mai degraba decat in zonele urbane, unde media a fost de 53%. 

De la Glasgow la Edinburgh, alegatorii au trebuit sa raspunda la intrebarea: "Scotia trebuie sa devina o tara independenta?", si sa decida daca vor pune capat sau nu unei aliante care dateaza din 1707.

Dupa ce au condus in intentiile de vot, cei care militeaza impotriva independentei au inregistrat o stagnare in ultimele saptamani, fiind prinsi din urma de campania mai agresiva si mai vizibila a celor care sunt in favoarea independentei. 

Ultimele sondaje creditau totusi cu un usor avans tabara care sustine mentinerea in componenta Marii Britanii, dar cu un numar de indecisi suficient de mare pentru a inclina balanta. 

Aceasta independenta, "sa o facem!", a declarat liderul separatistilor, premierul scotian Alex Salmond, intr-o scrisoare solemna publicata de presa miercuri. 

"Este o ocazie unica in viata, sa o prindem cu amandoua mainile", a insitat el, in strigate de "Da, putem" ale unei multimi entuziasmate in timpul unui miting la Perth, in cursul serii. 

"Daca aveti cea mai mica indoiala, nu o transformati in vot pentru da", a replicat liderul campaniei de respingere a referendumului, fostul ministru britanic de finante Alistair Darling, la Glasgow. 

"Sa ameninti scotienii cu sfarsitul lumii nu serveste la nimic", apreciaza Ali Durrani, student la drept pakistanez la Edinburgh, care ar putea participa la vot ca toti rezidentii de origine straina din Scotia".

"Pakistanul, atunci cand si-a obtinut independenta in 1947, nu avea nimic: nici serviciu public, nici armata. Sa lasam o sansa independentei".

Londra a promis sa lanseze procesul de delegare a mai multor competente in domeniile bugetar si social catre Edinburg, care dispune de propriul Parlament si de un Guven regional din 1999, inca din ziua urmatoare votului, in cazul respingerii referendumului. 

In ceea priveste Scotia, "indiferent daca va fi da sau nu, (ea) nu va mai fi niciodata la fel", anticipeaza cotidianul scotian The Herald.

Implicatiile referendumului scotian pentru stabilitatea Europei 

Destramarea uniunii dintre Anglia si Scotia ar avea implicatii enorme atat la nivel intern, cat si pentru stabilitatea Europei si cea globala, afirma geostrategul american George Friedman, fondatorul si presedintele STRATFOR. 

Daca acest referendum se va incheia cu independenta Scotiei, se va adeveri ca dupa 300 de ani aproape jumatate dintre scotieni prefera nesiguranta economica unei uniuni cu o natiune straina. 

Timp de decenii, nationalismul a depasit problemele economice. Modelul omului economic poate fi un ideal pentru unii, dar este empiric fals. Oamenii sunt interesati de bunastarea economica, dar nu cu excluderea tuturor celorlalte lucruri. In acest caz, aceasta nu cantareste mai mult decat dreptul natiunii scotiene la autodeterminare. 

Indiferent de rezultatul votului, exceptie facand o infrangere covarsitoare a nationalistilor, cutia Pandorei s-a deschis si nu numai in Marea Britanie.

Referendumul va re-legitimiza intrebarile care au provocat de secole multe conflicte pe continentul european.  Acest lucru trebuie analizat cu atentie pe un continent predispus la conflicte extreme si care este inca plin de granite ce nu se suprapun peste cele ale natiunilor asa cum sunt ele intelese din punct de vedere istoric.

Catalonia, a carei capitala este Barcelona, cel de-al doilea oras ca marime din Spania, are o miscare de independenta semnificativa. Tratatul de la Trianon a divizat Ungaria, astfel ca unii unguri locuiesc in Romania, iar altii in Slovacia. Belgia este formata din grupuri de francezi si olandezi (valoni si flamanzi), care se detesta unii pe altii. Jumatatea estica a Poloniei a fost confiscata de Uniunea Sovietica, iar in prezent aceasta face parte din Ucraina si Belarus. Multi ceceni si locuitori din Daghestan vor separarea de Rusia, asa cum au facut cei din Carelia care se considera finlandezi. Exista o miscare si in nordul Italiei, de separare a oraselor sale prospere de restul tarii. Razboiul dintre Azerbaidjan si Armenia este departe de a se fi incheiat, in timp ce numeroase alte exemple pot fi gasite in Europa. 

Dreptul la autodeterminare nationala nu se refera doar la dreptul natiunii de a se guverna singura, ci si la dreptul natiunii de a ocupa zona sa geografica traditionala. Iar cum amintirile cu privire la geografie variaza, creste posibilitatea de conflict. De exemplu, Irlanda. Dupa ce a luptat pentru independenta de Anglia si Marea Britanie, dreptul asupra Irlandei de Nord, a carei identitate nationala depinde din al cui punct de vedere privesti lucrurile, a rezultat intr-un razboi sangeros care a durat decenii intregi. 

Independenta Scotiei va transforma istoria britanica. Aceasta va insemna ca insula britanica va fi divizata in doua state-natiune.

Anglia va fi vulnerabila asa cum nu a fost de trei secole, iar Scotia va trebui sa isi determine viitorul. Partea dificila a autodeterminarii nationale este nevoia de a lua decizii si de a trai cu ele. Subliniind ca aceasta nu este o pledoarie impotriva nationalitatii scotiene, George Friedman sustine ca scopul sau este sa atraga atentia asupra puterii enorme a nationalismului in special in Europa si in tarile colonizate de europeni.  Mai important este ca desi destramarea Iugoslaviei si Uniunii Sovietice nu au fost vazute ca precedente pentru restul Europei, Scotia va fi vazuta ca un exemplu. Nimeni nu poate nega ca Marea Brtianie este o entitate de o importanta deosebita. Intr-un moment in care criza economica din UE este intensa, destramarea uniunii britanice va legitima pretentii nationale ingropate de decenii.