Primele radiatii de la Fukushima au ajuns in California. Mancarea si apa de la robinet din Japonia, contaminate VIDEO
Desi autoritatile din Japonia se lupta 24 de ore din 24 sa raceasca reactoarele de la Fukushima si sa scada nivelul de radioactivitate din zona, efectele radiatiilor nucleare au inceput sa apara. De exemplu, in laptele si spanacul din prefecturile Fukushima si Ibaraki, situate in apropierea centralei nucleare, au fost depistate niveluri anormal de ridicate de radioactivitate. In acelasi timp, primul val de radiatii radioactive au ajuns pe coasta Californiei.
"Un nivel de radioactivitate care depaseste limita legala in Japonia a fost detectat la o proba de lapte prelevata in prefectura Fukushima si pe sase esantioane de spanac din prefectura Ibaraki", a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului, Yukio Edano.
Aceste niveluri nu sunt periculoase pentru sanatate, a subliniat insa Edano, care a cerut populatiei sa isi pastreze calmul.
"Comparativ cu consumul mediu de lapte al japonezilor, chiar daca cineva ar bea lapte contaminat timp de un an, doza de radiatii pe care ar primi-o ar fi echivalenta cu cea a unei radiografii", a precizat purtatorul de cuvant, vorbind din prefectura Fukushima.
"Chiar daca o persoana ar continua sa manance spanac contaminat timp de un an, nivelul de radiatii ar fi echivalent cu o cincime din doza unei radiografii", a adaugat el.
Urme de substante radioactive au fost detectate in apa de la robinet din Tokyo si din alte localitati, dar dozele sunt mai mici decat nivelul legal, a declarat Ministerul japonez al Stiintelor.
"Ministerul a inceput sa efectueze masuratori ale calitatii apei curente sambata si am detectat urme de iod radioactiv si de cesiu", a explicat pentru AFP un oficial din cadrul acestui minister, care se ocupa de verificari.
Radiatiile au ajuns pe coasta Americii
Un aparat de masura californian a detectat pentru prima data pe teritoriul american o cantitate "minuscula" de radiatii nucleare provenind din Japonia, a anuntat Departamentul american al Energiei, care a minimizat aceasta descoperire, relateaza AFP.
"O cantitate minuscula de izotop radioactiv Xenon-133" a fost detectata de un aparat la Sacramento (California), a declarat departamentul intr-un comunicat comun cu Agentia americana pentru protectia mediului (EPA).
"Aceste prelevari corespund emisiilor de la centrala nucleara de la Fukushima in nordul Japoniei", se precizeaza intr-un comunicat.
Toate masuratorile efectuate de EPA pe teritoriul american, la Hawaii sau pe insula Guam in Pacific "nu au mentionat un nivel de radiatii ingrijorator", adauga departamentul.
La Fukushima situatia este stabila
Alimentarea cu energie electrica urmeaza sa fie restabilita sambata la patru dintre cele sase reactoare ale centralei Fukushima, o etapa importanta in tentativele de relansare rapida a sistemelor de racire a instalatiilor.
Alimentarea ar trebui apoi restabilita duminica la cele doua reactoare cele mai avariate, 3 si 4, a anuntat Agentia pentru siguranta nucleara.
Anterior, un purtator de cuvant al companiei Tokyo Electric Power (TEPCO) anuntase restabilirea "unei surse electrice in interiorul instalatiilor".
"Vom incerca sa legam reactorul 2, care este cel mai putin avariat (...) Nu putem spune daca vom reusi sau nu, daca acest lucru va fi posibil. Dar facem tot ce este posibil pentru ca acest lucru sa mearga", a adaugat el.
Restabilirea electricitatii este esentiala pentru repunerea in functiune a pompelor care furnizeaza apa sistemului de racire al reactoarelor si umplu bazinele de stocare a combustibilului uzat.
Oprirea sistemelor de racire de la centrala si a echipamentelor de rezerva a provocat o supraincalzire a combustibilului care a generat scurgeri radioactive. Aceasta situatie s-ar putea agrava daca pompele nu vor fi puse rapid in functiune.
Pe acelasi subiect: