Prăbușirea unui colos. Gigantul China Energy Company, care vrea să preia fostul Rompetrol, zguduit de un scandal care vizează presupuse infracţiuni economice
Rafinarie
Preşedintele China Energy Company (CEFC), Ye Jianming, va demisiona, plecarea şefului companiei energetice chineze urmând unor relatări din presă, care au raportat că Ye, care a fondat CEFC în 2002, este investigat pentru infracţiuni economice, scrie Reuters.
Un purtător de cuvânt al CEFC a afirmat că nu poate comenta momentan informaţia.
În acest context, finalizarea tranzacţiei prin care compania chineza CEFC China Energy Company va prelua un pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere române KMG International NV a fost amânată pentru sfârşitul lunii iunie, a informat grupul petrolier kazah KazMunayGas, potrivit Agerpres.
"Tranzacţia privind vânzarea unui pachet de control la KMG International nu a fost încă încheiată în mod definitiv din cauza unor obligaţii restante, care sunt programate să fie finalizate până la data de 30 iunie 2018", a informat grupul KazMunayGas.
"Am înţeles că recentele informaţii din presă referitoare la CEFC nu afectează termenii acordului de vânzare şi achiziţie. Ambele părţi sunt în continuare hotărâte să încheie această tranzacţie în viitorul apropiat", adaugă KazMunayGas.
În doar câţiva ani, CEFC s-a transformat dintr-un trader petrolier de nişă din oraşul natal al lui Ye Jianming (provincia chineză Fujian, din sud-estul Chinei) într-un conglomerat cu activităţi în domeniul energiei şi finanţelor. În prezent, CEFC produce petrol în Africa de Vest şi Abu Dhabi, deţine sute de benzinării în Europa şi intenţionează să cumpere o bancă activă în Cehia şi Slovacia.
În 2017, CEFC a primit acordul din partea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi confirmarea Consiliului Concurenţei pentru finalizarea tranzacţiei de preluare a pachetului majoritar de acţiuni al KMG International.
Deţinută integral de compania petrolieră KazMunayGas din Kazahstan, KazMunayGas International este prezent în 11 ţări şi deţine rafinăriile Petromidia Navodari (cea mai mare unitate de profil din România) şi Vega Ploieşti (cea mai veche rafinărie în funcţiune), dar şi reţele de distribuţie de carburanţi (Rompetrol) în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, Franţa şi Spania.
Grupul chinez CITIC negociază preluarea unei participaţii în subsidiara din Europa a CEFC China Energy
Pe de altă parte, Reuters scrie că grupul chinez CITIC negociază preluarea unei participaţii de maximum 49% în subsidiara din Europa a companiei CEFC China Energy, informație pe care CEFC nu a comentat-o momentan.
Luni seara, CEFC Europe a dat asigurări că activităţile sale în Cehia vor continua şi un nou acţionar, al cărui nume nu a fost dat publicităţii, se va alătura companiei.
Site-ul ceh www.tyden.cz a anunţat că noul acţionar ar putea fi grupul de stat CITIC , care va prelua o participaţie de 49% în CEFC Europe.
Oficialii chinezi au informat delegaţia cehă, care s-a deplasat săptămâna trecută la Shanghai, că fondatorul şi preşedintele companiei chineze CEFC, Ye Jianming, este anchetat pentru suspiciuni privind încălcarea legii, a anunţat luni Administraţia Prezidenţială cehă.
De asemenea, delegaţia oficialilor cehi care s-a deplasat săptămâna trecută în China pentru a obţine informaţii cu privire la Ye Jianming a mai fost informată că acesta va părăsi atât postul pe care îl deţine cât şi compania chineză.
Separat, CEFC Europe a informat luni că grupul chinez a renunţat la o cerere anterioară depusă la Banca Naţională a Cehiei în care solicita aprobarea acestei instituţii pentru a-şi putea majora participaţia la grupul ceh de servicii financiare J&T Financial până la 50% de la 9,9% în prezent. CEFC Europe a precizat că această decizie are legătură cu modificările planificate în structura acţionarilor grupului.
CEFC China Energy a investit în mai multe companii din Cehia, precum grupul de servicii financiare J&T Finance Group, producătorul ceh de bere Lobkowicz, în clubul de fotbal Slavia Praga şi în mai multe hoteluri şi proprietăţi imobiliare. La rândul său, Ye Jianming deţine postul de consilier al preşedintelui Cehiei, Milos Zeman.
Săptămâna trecută, doi consilieri ai preşedintelui Cehiei, Milos Zeman, respectiv şeful cancelariei prezidenţiale, Vratislav Mynar, precum şi principalul consilier al preşedintelui ceh, Martin Nejedly, s-au deplasat în China, în încercarea de a obţine informaţii cu privire la preşedintele CEFC China Energy, Ye Jianming.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS