PPE cere preşedinţia Comisiei Europene. Manfred Weber, cap de listă
Manfred Weber
Partidul Popular European a cerut duminică preşedinţia Comisiei Europene, estimând că a câştigat alegerile europene, relatează AFP.
"Am câştigat alegerile şi candidatul cap de listă al PPE, Manfred Weber, va fi preşedintele Comisiei", a declarat, la un eveniment dedicat alegerilor de la Bruxelles, Joseph Daul, preşedintele PPE.
"Fără PPE, nu există majoritate la nivelul partidelor democrate. Deci suntem gata, vom negocia şi, bineînţeles, vom apăra prima poziţie", a adăugat francezul.
Germanul Manfred Weber, aflat alături de Daul, nu a revendicat şi el postul de preşedinte al executivului comunitar, dar a reafirmat că PPE este "ferm angajat în procesul 'Spitzenkandidat' ", potrivit căruia partidul care câştigă alegerile europene trebuie să primească preşedinţia Comisiei.
"Numai o persoană care a fost 'Spitzenkandidat' poate fi aleasă" preşedinte al Comisiei Europene, a subliniat Weber, care şi-a făcut intrarea pe melodia "Simply the best".
Aproape imediat, germanul Udo Bullmann, liderul grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor S&D, a doua forţă din Parlamentul European, a respins revendicările PPE.
"PPE nu mai are forţa de a conduce Comisia (...) Nu mai poate pretinde că este liderul natural al majorităţii din Parlamentul European", a spus Bullmann.
Mai multe despre:
#alegeri europarlamentare 2019#Manfred Weber
Pe acelasi subiect: