Poul Thomsen, omul care a jucat un rol cheie in combaterea crizei din zona euro, numit director al Departamentului European al FMI
Poul Thomsen, FMI. Foto: AFP/Mediafax
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, l-a numit luni pe Poul Thomsen, care in timpul crizei financiare a jucat un rol major in unele dintre cele mai dificile programe de asistenta financiara din Europa, in functia de director al Departamentului European al institutiei.
Fostul director al Departamentului European, Reza Moghadam, a demisionat in luna iulie, iar de atunci Thomsen a asigurat interimatul functiei.
Thomsen a fost negociatorul-sef al Fondului in relatia cu Romania in perioada 1996-1998.
"In cei 32 de ani de cariera la FMI, Poul a avut numeroase contributii, ca membru, manager si director senior in cadrul institutiei. Este extrem de respectat in interiorul si in afara Fondului, pentru calitatile intelectuale si experienta operationala si tehnica. In ultimul timp, acesta a jucat un rol esential in cadrul unora dintre cele mai dificile programe din Europa", a afirmat Lagarde, intr-un comunicat al FMI.
In timpul crizei financiare, Thomsen a fost seful delegatiei FMI pentru Irlanda, prima tara europeana dezvoltata afectata de criza financiara. El a condus apoi programele FMI pentru Grecia si Portugalia.
Dupa numirea sa ca director interimar al Departamentului European, pe 30 iulie, Thomsen a coordonat relatiile FMI cu Grecia, ca si alte programe ale FMI in Europa, precum cele din Romania si Ucraina.
Thomsen, de nationalitate daneza, a absolvit un program de masterat al Universitatii din Copenhaga si si-a inceput cariera la FMI in 1982. In anii '90 si inceputul anilor 2000, Thomsen a avut numeroase misiuni in state din Europa Centrala si de Est, iar in perioada 2001-2004 a fost reprezentantul Fondului la Moscova.
Thomsen a fost numit director adjunct al Departamentului European in 2008, pozitie pe care a detinut-o pana la numirea sa ca director interimar.
Pe acelasi subiect: