OMV analizează cheltuielile de călătorie ale directorului general Rainer Seele, după ce acesta ar fi cheltuit 400.000 euro doar pe avioane private
Rainer Seele, CEO OMV
Consiliul de supervizare al OMV AG a cerut o verificare a cheltuielilor de călătorie ale directorului general Rainer Seele şi ale activităţilor de sponsorizare realizate de grupul energetic austriac, a anunţat şeful board-ului, Wolfgang Berndt.
Decizia vine în urma unui raport apărut pe site-ul dossier.at, în care se arată că folosirea de către Seele a avioanelor private jets a costat compania 400.000 euro din 2016.
De asemenea, în raport se specifică faptul că acordul privind sponsorizarea clubului rus de fotbal Zenit din St. Petersburg, despre care se spune că ar fi echipa preferată a preşedintelui Vladimir Putin - costă 25 de milioane de euro.
Berndt a declarat pentru Reuters că până la finalul lunii iunie vor fi verificate atât cheltuielile lui personale de călătorie din 2017 până la finele lui 2019, cât şi ale lui Seele, precum şi toate cheltuielile de sponsorizare.
El a justificat cheltuielile de călătorie ale lui Seele spunând că a trebuit să accepte de la predecesorul său un contract cu o companie aeriană specializată în zboruri charter pe care nu l-a putut anula când a venit la conducerea OMV, în 2015. Contractul a expirat anul trecut.
Reprezentanţii OMV au precizat că nu pot comenta prevederile contractului de sponsorizare cu Zenit, din cauza condiţiile contractuale.
Compania sprijină multe asociaţii sportive şi evenimente culturale. Este unul dintre sponsorii principali ai Balului Operei din Viena, cel mai strălucitor eveniment din Austria, şi ajută la finanţarea schiorilor austrieci, precum şi a echipei vieneze de fotbal SK Rapid, potrivit Agerpres.
OMV, care produce în Rusia o mare parte a gazelor sale şi are legături strânse de afaceri cu Gazprom, a lansat în martie un program de reducere a costurilor, în valoare de patru miliarde de euro. Programul vine la câteva zile după ce a acceptat să-şi majoreze participaţia la producătorul de mase plastice Borealis, pentru 4,7 miliarde de euro, cea mai mare achiziţie realizată vreodată de OMV.
"Mă aştept la noi programe de reducere a costurilor în acest an. Nu am luat încă o decizie cu privire la programele de lucru de tip short-time sau cu privire la restructurări de personal. Este o posibilitate pe care nu o putem exclude", avertiza în aprilie Rainer Seele.
Referindu-se la situaţia de pe piaţa petrolului, şeful OMV a arătat spus că nu vede un sfârşit al actualei crize.
"Nu sunt foarte optimist cu privire la piaţa petrolului. Supraoferta continuă, iar stocurile sunt la un nivel mult prea ridicat. Nimic nu se va schimba atâta timp cât mobilitatea persoanelor din Europa sau America de Nord va rămâne restricţionată. În fond, mai mult de jumătate din consumul mondial de petrol este utilizat de automobile, autobuze, avioane sau trenuri", a subliniat el.
OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri deţine 20,64%, Fondul Proprietatea - 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS