Ocoliţi de pandemie, sud-coreenii înstăriţi au început să cumpere Porsche şi BMW-uri, ca să-și etaleze bogăția
Porsche 918 Spyder, cel mai scump model al producatorului german.
Gestionarea rapidă a crizei COVID-19 de către Coreea de Sud a permis o creştere semnificativă a cererii pentru automobile premium şi de lux, susţin dealerii şi oficialii sud-coreeni.
În condiţiile în care oamenii înstăriţi au fost protejaţi de cele mai grave efecte ale pandemiei, acum vor să îşi etaleze noii bolizi, transmite Reuters.
"Porsche este maşina mea de vis. Nu simt efectele pandemiei de COVID-19, deoarece compania mea este mai puţin afectată", a spus Hwang Min-yong, un om de afaceri sud-coreean de 37 de ani care deţine o mică firmă de IT şi care recent a luat în primire noul său Porsche Cayenne coupe după o perioadă de aşteptare de şapte luni.
"Anul acesta va fi unul din cei mai buni ani pentru noi", spune directorul Porsche Korea, Holger Gerrmann în condiţiile în care în perioada ianuarie-mai vânzările mărcii au crescut cu 46% până la 3.433 de vehicule, comparativ cu 4.285 de vehicule vândute pe întreaga perioadă a anului 2018 şi 4.204 de unităţi în 2019.
De asemenea, în perioada ianuarie-mai, vânzările BMW au crescut cu 46% până la 21.361 de vehicule în timp ce vânzările de Lamborghini au crescut de patru ori până la 115 unităţi în aceiaşi perioadă, arată datele furnizate de Asociaţia importatorilor şi distribuitorilor de automobile din Coreea de Sud.
În primele patru luni ale acestui an Coreea de Sud a depăşit SUA devenind cea mai mare piaţă pentru vânzările de automobile BMW seria 5. "În condiţiile în care virusul a trecut mai repede decât se aştepta, consumatorii au reluat achiziţiile", spune Kim Hyo-hyun, un dealer BMW în cartierul de lux Gangnam din Seul, potrivit Agerpres.
Experţii avertizează însă că avansul vânzărilor de automobile importate ilustrează o creştere a inegalităţii veniturilor în Coreea de Sud în perioada pandemiei, în condiţiile în care această ţară are deja una din cele mai mari inegalităţi a veniturilor din rândul ţărilor avansate.
"Vânzările solide sunt o dovadă a creşterii puterii de consum a clasei superioare în pofida pandemiei", spune Yang Jun-ho, profesor de economie la Universitatea din Incheon. Potrivit acestuia, cei înstîriţi profită de pe urma creşterii cotaţiei acţiunilor şi a preţului proprietăţilor imobiliare, în timp ce muncitorii vulnerabili de la magazinele de cartier şi-au pierdut locurile de muncă. Datele oficiale arată că rata şomajului în luna mai a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani.
Însă pentru cei care îşi permit acest lucru, automobilele de lux sunt o alternativă la achiziţionarea de proprietăţi, susţin dealerii. "La începutul anilor 2000, un BMW 320 costa aproximativ cât un apartament în cartierul Gangnam. Între timp preţul caselor a crescut enorm, iar achiziţionarea unui automobile este o alegere mai realistă", menţionează dealerul auto Ro Chang-whan.
Potrivit cifrelor oficiale, în perioada ianuarie-mai vânzările de automobile importate cu un preţ mai mare de 100 milioane woni (82.511 dolari) au crescut cu 70% în ritm anual până la 15.667 de vehicule. În schimb, vânzările de autoturisme mici produse în Coreea de Sud au scăzut cu 10% în perioada ianuarie-aprilie.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS