New York, dat in judecata de triburi de amerindieni nemultumite ca nu mai pot acorda credite online
New York City. Sursa: Mediafax Foto
Doua triburi de amerindieni din SUA au dat in judecata autoritatile de reglementare financiara din statul New York, nemultumite de o decizie care limiteaza acordarea online si rapida de credite pe o perioada scurta si cu dobanzi ridicate, masura care afecteaza si patru firme operate de triburi.
Asociatia pentru Servicii Financiare a Amerindienilor a anuntat ca a fost deschis un proces impotriva sefului Departamentului de Servicii Financiare din New York, Benjamin Lawsky, la un tribunal din Manhattan. Informatia nu a putut fi verificata la tribunal, relateaza Bloomberg.
Procesul a fost initiat de tribul Otoe-Missouria, din Red Rock, Oklahoma, si de Lac Vieux Desert Band, din Watersmeet, Michigan. In SUA sunt 564 de triburi recunoscute la nivel federal.
Lawsky a dispus la inceputul lunii august ca 35 de companii care acorda credite online, din care cel putin patru detinute de cele doua triburi, sa inceteze activitatea in statul New York. De asemenea, oficialul american a trimis o scrisoare catre 117 banci din SUA, in care le cere sa opreasca accesului furnizorilor de imprumuturi pe termen scurt si cu dobanda ridicata la sistemele de plata electronica.
Doar Congresul SUA poate impune reguli amerindienilor, afirma directorul executiv al Asociatiei pentru Servicii Financiare a Amerindienilor, Barry Brandon. Asociatia a fost formata anul trecut pentru a apara furnizorii de servicii provenind din comunitatile tribale.
Un reprezentant al autoritatii pentru servicii financiare din New York a declarat ca tipul de imprumuturi acordate de companiile detinute de triburi sunt ilegale in New York. "Respectam suveranitatea tribala, dar aceste imprumuturi sunt acordate ilegal in afara granitelor teritoriilor triburilor", a spus purtatorul de cuvant.
Companiile operate de triburi si specializate in acordarea de credite de valoare mica pana la urmatorul salariu sunt de obicei finantate de terti, dar beneficiaza de imunitatea triburilor respective in relatia cu autoritatile americane, intrucat in multe state acest tip de activitate este interzisa sau reglementata strict. Practica infiintarii companiilor este intalnita cel mai des in cazul triburilor situate in zone prea izolate pentru a opera profitabil cazinouri.
"Statele nu au autoritatea de a impune reglementari acestor triburi in moduri care le limiteaza suveranitatea", a declarat David Bernick, partener la firma de avocatura Boies, Schiller & Flexner si reprezentant al celor doua triburi in proces.
Triburile au dezvoltat afacerile respective in linie cu legile proprii si cele federale, iar clientii accepta online conditiile impuse de triburi la contractarea imprumuturilor, a adaugat Bernick. "Este echivalentul virtual al situatiei in care cineva pune piciorul pe teritoriul tribului", a spus el.
Pe langa cele doua triburi, seful Departamentului de Servicii Financiare din New York a fost dat in judecata si de trei companii de credite online si doua autoritati de reglementare ale triburilor.
Pe acelasi subiect: