Negocierile post-Brexit sunt, în continuare, blocate de disensiuni. Atât Londra, cât și Bruxellesul preferă un ”no deal” unui acord prost
Brexit
Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier i-a informat miercuri pe ambasadorii Celor 27 că există în continuare disensiuni în negocierea viitoarei relaţii a UE cu Regatul Unit, potrivit unui oficial european de rang înalt, relatează Reuters.
”Există în continuare diferenţe în principalele trei probleme” cu privire la concurenţă, litigii şi pescuit, declată aceastpă sursă, care a participat miercuri la acest briefing cu uşile închise, scrie News.ro.
Perioada de tranziţie de după divorţ, consumat la 31 ianuarie, se încheie la 31 decembrie, însă cele două părţi continuă să spere să ajungă la un compromis, pentru a evita o ieşire dezordonată din piaţa unică.
Însă negocierile sunt blocate, iar atât Londra, cât şi Bruxellesul subliniază de săptămâni de zile că preferă un ”no deal” unui acord prost.
Duminică, ministrul britanic de externe Dominic Raab declara că Marea Britanie şi Uniunea Europeană se pregătesc pentru o săptămână "foarte importantă", în contextul în care discuţiile cu privire la un acord comercial post-Brexit intră în linie dreaptă.
Cele două părţi mai speră încă să ajungă la un acord pentru a evita riscul perturbării la sfârşitul lunii decembrie a schimburilor comerciale în valoare de aproape 1.000 miliarde de dolari.
"Este o săptămână foarte importantă, ultima săptămână într-adevăr majoră (...) totul se învârte cu adevărat în jurul a două teme de bază", a declarat Dominic Raab pentru BBC, scrie Agerpres.
De când britanicii au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană în 2016, negociatorii au ratat mai multe termene fără să ajungă la un acord privind politica în materie de concurenţă, cu scopul de a garanta celor doi viitori foşti parteneri reglementări echitabile sau cu privire la distribuirea drepturilor de pescuit, cel mai spinos subiect, conform ministrului britanic.
Acordul de tranziţie, în perioada căruia continuă să fie aplicate normele comune, expiră la 31 decembrie, iar Londra a spus că nu va solicita o prelungire.
"Avem nevoie să găsim un acord în cursul săptămânii care vine sau poate o zi sau două după aceea", a afirmat Dominic Raab, citat de Times Radio.
Deşi au o pondere de numai 0,1% în economia britanică, drepturile de pescuit fac figură de simbol, Regatul Unit argumentând că, în calitate de naţiune independentă, trebuie să deţină controlul deplin al apelor din jurul său.
Pe acelasi subiect: