NATO se retrage din Afganistan pana la sfarsitul lui 2014. Deceniul de reconstructie va costa 4,1 miliarde dolari
NATO si-a luat luni, la Chicago, angajamentul ferm de a-si retrage trupele din Afganistan pana la sfarsitul lui 2014, prezentand drept "ireversibila" retragerea celor aproximativ 130.000 de soldati, la peste zece ani de la inceputul unui razboi din ce in ce mai nepopular. Va sustine insa Kabulul pe termen lung, pentru a impiedica revenirea talibanilor, relateaza AFP.
"Afganii nu vor fi lasati singuri", a dat asigurari presedintele american, Barack Obama. "Nu vom dezerta", a subliniat si premierul britanic, David Cameron.
50 de tari participa la operatiunea din Afganistan.
Prezent la Chicago, presedintele afgan, Hamid Karzai, si-a exprimat speranta ca Afganistanul "nu va mai fi o povara pe umerii prietenilor din comunitatea internationala", desi situatia securitatii este departe de a fi stabila.
In cursul summitului, statele membre NATO si partenerii lor au confirmat strategia de retragere stabilita de SUA, un veritabil motor al operatiunii. Acestea au aprobat transferul total al responsabilitatii fortelor afgane "pana la jumatatea lui 2013". Trupele internationale vor trece apoi la un rol de sustinere pana la retragerea lor, la finalul lui 2014. Alianta va continua sa ofere Guvernului afgan "un solid sprijin politic si practic pe termen lung". Daca va cere Kabulul, NATO este "pregatita sa lucreze la stabilirea unei noi misiuni dupa 2014", care va avea doar rol de sprijin, excluzand orice operatiune de lupta.
Comunitatea internationala si-a dat acordul de principiu pentru a finanta bugetul fortelor de securitate afgane pe parcursul "deceniului de reconstructie", pana in 2024. Acesta a fost evaluat la 4,1 miliarde de dolari pentru efective care vor trebui reduse la 228.000 de militari.
SUA vor asigura mai mult de jumatate din suma, in timp ce statul afgan va interveni cu circa 500 de milioane de dolari, astfel ca 1,3 miliarde vor trebui asigurate de celelalte state.
Intre timp, Alianta trebuie sa pregateasca sarcina imensa a retragerii celor 130.000 de soldati aflati inca in tara si a enormei cantitati de material militar acumulata intr-un deceniu de razboi. Unul dintre obstacolele cele mai urgente de depasit este blocarea rutelor de transport intre Pakistan si Afganistan, pentru convoaiele militare ale Aliantei. Chiar daca nici un acord nu a fost incheiat la Chicago, perspectiva redeschiderii rutelor in curand parea apropiata luni seara.
Presedintele american Barack Obama a raportat "progrese" in negocierile dintre Statele Unite si Pakistan cu scopul de a redeschide rutele de aprovizionare ale NATO catre Afganistan, in cadrul conferintei sale de luni la incheierea summitului NATO de la Chicago. Washingtonul considera "inacceptabil" costul drepturilor de trecere cerut de Pakistan, care s-ar ridica potrivit presei americane la 5.000 de dolari pe container, adica de 30 de ori mai mult decat inainte de inchiderea rutelor de aprovizionare.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS