Marea Britanie s-a împrumutat în premieră la dobânzi negative, pe fondul temerilor legate de o recesiune profundă
Lire sterline
Marea Britanie s-a împrumutat în premieră la dobânzi negative, pe fondul temerilor în creştere legate de declanşarea unei recesiuni profunde din cauza pandemiei cu coronavirus.
În cadrul unei licitaţii care a avut loc miercuri, Biroul pentru Managementul Datoriilor a anunţat că a vândut obligaţiuni pe termen de trei ani în valoare de 3,8 miliarde de lire sterline (4,66 miliarde de dolari), cu un randament negativ de 0,003%, scrie Agerpres.
Acest lucru înseamnă că guvernul britanic este practic plătit să se împrumute. Investitorii vor primi ceva mai puţin decât au plătit, dacă vor păstra obligaţiunile până la maturitate, atât de mare este cererea pentru protejarea banilor prin intermediul plasamentelor în obligaţiuni.
În acest fel, Marea Britanie s-a alăturat Germaniei, Japoniei şi altor câteva ţări europene care vând obligaţiuni guvernamentale cu randamente negative.
În luna martie, Banca Angliei a redus dobânda de politică monetară la un minim record de 0,1% şi a lansat achiziţii suplimentare de obligaţiuni, de 200 de miliarde de lire (245,49 miliarde dolari), majoritatea obligaţiuni de stat, în cadrul programului său de relaxare cantitativă.
România s-a împrumutat în februarie la dobâzi negative, pentru prima dată în istorie
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, anunța în 27 februarie, că România s-a împrumutat pentru prima oară în istorie, la dobânzi negative.
Potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, joi, 150 de milioane de euro de la bănci la o dobândă de - 0,11% pe an, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, cu maturitatea reziduală la 5 de luni.
Valoarea nominală a emisiunii a fost de 150 de milioane de euro, iar băncile au transmis oferte în sumă de 229,1 milioane de euro.
"Azi avem o veste bună, o veste istorică pentru România. Azi, pentru prima oară în istorie, România s-a împrumutat cu dobânzi negative în euro, aşa cum fac alte ţări dezvoltate, ceea ce arată foarte clar un semn din partea investitorilor că tot ce am făcut până acum este apreciat şi ceea ce am spus că vom face în continuare este apreciat. Investitorii au încredere în România", a subliniat Cîţu.
Acesta a explicat că prin dobânzi negative povara împrumuturilor nu mai este "aruncată" pe generaţiile viitoare iar România dă înapoi mai puţini bani decât a luat.
"România se împrumută la dobânzi negative în euro. Este o performanţă istorică. Ce înseamnă dobânzi negative? Înseamnă că, dacă ne împrumutăm un leu, trebuie să dăm înapoi 90 de bani. Nu mai aruncăm povara împrumuturilor pe generaţiile viitoare, le dăm înapoi mai puţini bani. Acest lucru îl făceau ţări cu rating mai mare decât România. Noi am reuşit, cu guvern interimar, cu situaţia din România, am reuşit să ne împrumutăm la dobânzi negative, ceea ce este o performanţă istorică", a explicat Florin Cîţu.
Germania, Japonia sau țările nordice se împrumută frecvent la dobânzi negative, ca urmare a stabilității finanțelor publice, care permite protejarea banilor prin intermediul plasamentelor în obligaţiuni.
Pe acelasi subiect: