“Germania care conduce Europa este ca imbratisarea dintre arici.” UE cere Angelei Merkel leardership, nu etalarea superioritatii
Fostul cancelar social-democrat german Gerhard Schroder a luat apararea Angelei Merkel, apreciind ca aceasta gestioneaza bine pozitia preponderenta a Germaniei in Europa, o sarcina la fel de dificila, conform lui, ca a imbratisarea dintre arici, relateaza AFP.
"Ea nu refuza conducerea, insa o exercita in maniera retinuta, gasesc ca este bine astfel", a declarat Schroder pentru editia de duminica a saptamanalului Der Spiegel, conform extraselor din interviu difuzate anticipat.
"Germania este chemata sa joace un rol de conducere in cadrul Uniunii Europene, din cauza fortei sale economice si a importantei sale politice", a apreciat Schroder. "Dar, asa cum am invatat in timpul mandatului meu, Germania care conduce Europa este ca imbratisarea dintre arici, se poate face doar cu mare grija", a adaugat acesta.
Partenerii sai asteapta de la Berlin "leardership, nu etalarea superioritatii sale", a mai declarat Schroder, caruia Merkel i-a succedat in 2005, dupa cei sapte ani ai acestuia la conducere.
Germania si in special cancelarul sau conservator sunt aratati cu degetul in Europa si mai ales in Europa de sud, ca fiind cei care impun partenerilor Berlinului o politica de austeritate bugetara care sufoca cresterea. Aceste critici exprimate deja frecvent de la inceputul crizei datoriilor in zona euro, au revenit in ultimul timp pe fondul crizei din Cipru.
In cursul saptamanii, un ministru al Angelei Merkel, ministrul Justitiei Sabine Leutheusser-Schnarrenberg a reprosat ca responsabilii europeni nu apara suficient Germania, considerata de unii ca fiind responsabila de tot raul. Critica sa il vizeaza pe presedintele Comisiei europene, Jose Manuel Barroso, si pe presedintele UE, Herman van Rompuy.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS