Incepe sfarsitul crizei din Europa. Liderul UE care vede “luminita de la capatul tunelului”
Europa se apropie de iesirea dintr-o perioada foarte dificila, ca urmare a deciziilor luate la reuniunea liderilor europeni din iunie, a declarat premierul Italiei, Mario Monti, pentru postul de radio RAI, citat de cotidianul The Guardian.
"Este un tunel, dar la capatul tunelului incepe sa apara un pic de lumina. Italia si restul Europei se apropie de iesirea din tunel", a spus premierul.
Deciziile luate la ultimul summit al UE incep sa dea rezultate, a spus Monti, adaugand ca are incredere ca omologul sau spaniol, Mariano Rajoy, va putea rezolva problemele tarii.
Italia si Spania s-au aflat sub presiune puternica pe pietele financiare in ultimele luni, din cauza temerilor investitorilor privind nivelul de indatorare al celor doua tari.
Presiunea a mai scazut in ultimele zile dupa ce presedintele BCE, Mario Draghi, cancelarul Germniei, Angela Merkel, si presedintele Frantei, Francois Hollande, au declarat ca vor face tot ce este necesar pentru a salva euro, iar investitorii au interpretat mesajul ca o posibila reluare a programului de achizitii de obligatiuni guvernamentale de catre BCE.
Pe acelasi subiect: