Ce ar insemna iesirea unei tari din zona euro pentru Europa. Primul pas catre disparitia monedei unice
Formatiunea de extrema-stanga Syriza se claseaza pe primul loc in scrutinul legislativ din Grecia, cu un scor de 35,73%, fiind urmata de partidul conservator Noua Democratie, (centru-dreapta), condus de premierul Antonia Samaras, cu 28,48%, potrivit rezultatelor oficiale anuntate dupa numararea a 40% din buletinele de vot.
Aproape zece milioane de alegatori greci au fost chemati duminica la urne pentru desemnarea membrilor viitorului Parlament, un scrutin anticipat considerat crucial pentru viitorul tarii in zona euro, pentru ca cel mai indatorat stat din Europa ar putea decide sa nu isi mai onoreze angajamentele asumate fata de creditorii internationali, relateaza Bloomberg.
Scrutinul legislativ va fi urmat, in 15 zile, de un nou vot in Parlament pentru desemnarea presedintelui tarii.
Noi alegeri parlamentare ar putea fi organizate pana la inceputul lunii martie daca partidele nu reusesc sa ajunga la un acord privind formarea unui guvern.
Promisiunile Syrizei
"Viitorul nostru comun in Europa nu este cel al austeritatii, este cel al democratiei, solidaritatii si cooperarii", a spus duminica Alexis Tsipras, in varsta de 40 de ani, dupa ce a votat la Atena.
"Grecii sunt chemati la urne pentru a face un ultim pas spre revenirea la speranta, pentru a se pune capat temerilor. Vom decide daca Troica (CE/BCE/FMI) va reveni in Grecia pentru aplicarea masurilor stabilite cu premierul Antonis Samaras sau daca va accepta negocieri dificile pentru revenirea la demnitate", a spus ieri Tsipras.
Tsipras a promis ca va mari salariile, va face angajari in sectorul de stat si va obtine concesii substantiale de la troica creditorilor, formata din FMI, Comisia Europeana si BCE.
"Astazi, vom decide daca avansam sau daca plonjam in necunoscut", a declarat la randul sau Samaras dupa ce a votat. "Sper ca nimeni nu va pune in pericol viitorul european al Greciei", a adaugat premierul.
El a indemnat alegatorii sa voteze cu partidul Noua Democratie, afirmand ca politicile promovate de Tsipras vor duce la intrarea Greciei intr-o perioada de regres.
"Accidentul Tsirpas nu se va intampla. Nu-i vom lasa sa ne duca inapoi", a avertizat el, citat de Bloomberg.
Samaras spunea ieri ca Grecia era, inainte de declasarea alegerilor anticipate, la "un pas" de incheierea cu succes a actualului acord cu creditorii internationali, acord care expira in februarie. "Grecia va incheia programul de asistenta financiara si nu va mai avea nevoie de alte imprumuturi", a spus premierul elen.
Programul de sustinere financiara al Greciei expira la sfarsitul lunii februarie, iar guvernul va ramane fara bani pana in iunie, in lipsa unui nou ajutor, au declarat in aceasta luna doi oficiali.
Grecia nu va putea sa participe la programul de 1.100 de miliarde de euro al BCE cel putin pana in iulie, din cauza limitelor impuse achizitiilor institutiei de obligatiuni de la un emitent, a spus joi presedintele BCE, Mario Draghi.
BCE nu va cumpara mai mult de 25% dintr-o emisiune de obligatiuni ale unui stat si nu mai mult de 33% din datoria fiecarui emitent, pentru a permite formarea naturala a preturilor pe piete.
"Nu avem o regula speciala pentru Grecia. Aplicam aceasta regula tuturor", a spus Draghi. Autoritatile elene trebuie sa finalizeze si procesul de evaluare a reformelor de catre troica, suspendata pana dupa alegeri, intrucat achizitiile din noul program al BCE sunt suspendate in timpul acestor evaluari, potrivit unui comunicat de pe site-ul bancii centrale.
"Acesta este un morcov intins Syriza, sa ajunga la un acord cu troica. BCE va cumpara obligatiuni elene in iulie, daca va fi un acord cu troica. Cred ca este tot ce poate spera Grecia", a declarat Athanasios Vamvakidis, director pentru strategie in domeniul valutar la Bank of America Merill Lynch.
Mai multi oficiali UE, printre care ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schaeuble si omologul sau olandez Jeroen Dijsselbloem, au avertizat in ultimele zile Grecia in privinta riscurilor la care statul se expune in cazul in care deviaza de la programul economic si fiscal agreat cu Troica creditorilor.
Ce ar insemna plecarea Greciei din zona euro
Parasirea zonei euro ar transforma Grecia intr-o paria a pietelor internationale, ar atrage controlul capitalurilor si ar transforma din nou bancile in tinte. Economia probabil ca se va contracta din nou, iar guvernul ar fi presat sa introduca politici severe de reglementare a pietelor, scrie Bloomberg.
Pentru Holger Schmieding, analist la Berenberg, o astfel de decizie luata de Grecia ar fi comparabila cu situatia in care “Venezuela ar ramane fara petrol”, tara latino-americana indreptandu-se vertiginos catre default, din cauza prabusirii pretului petrolului.
Iar dupa caderea Greciei, speculatorii si-ar intrepta imediat atentia catre alte posibile victime: Cipru, Spania sau Italia. In aceste conditii, analistii sustin ca Europa s-ar putea confrunta cu o noua contagiune, ca cea din 2011-2012, cand Portugalia, Cipru, Spania si Irlanda au avut nevoie de imprumuturi de bail-out. Mai ales pe fondul unui climat general fragil in 2015, cu alegeri care se apropie in Portugalia si Spania, in timp ce Franta si Italia, doua dintre cele mai mari economii ale UE, inca se lupta cu datoriile publice record.
“Ar fi un precedent periculos daca Grecia ar parasi zona euro, pentru ca acest lucru ar stimula si alti membri ai blocului monetar sa faca acelasi lucru, acesta fiind primul pas catre disparitia euro. Pierderea unui membru al familiei ar deschide o cutie a Pandorei ”, spune Carsten Brzeski, analist sef la ING-DiBa din Frankfurt.
Cei mai multi dintre analistii chestionati de Bloomberg sunt de parere ca Grecia ar trebui sa ramana in zona euro si sustin ca riscul ca acest lucru sa se intample este sub 25%.
Seful Institutului de cercetari economice de la Munchen (Ifo), Hans-Werner Sinn, crede ca zona euro ar trebui sa-i permita Greciei iesirea sistematica. Intr-un interviu pentru Kathimerini, Sinn explica de ce considera ca cea mai buna solutie pentru enigma Greciei este iesirea temporara din zona euro si o rescriere a datoriei. Cu cat creditorii vor accepta situatia si vor infrunta adevarul, cu atat mai bine. Numai Grexitul poate face aceasta tara competitiva din nou si ii va oferi posibilitatea de a se pune pe propriile picioare fara a genera o noua criza a datoriilor, crede Sinn.
Grexit 2015. Moody's: Iesirea Greciei din zona euro, mai putin probabila decat in 2012
Iesirea Greciei din zona euro este mai putin probabila decat in perioada de varf a crizei financiare din 2012, in timp ce riscurile de contagiune raman la un nivel mai scazut decat in urma cu trei ani, a anuntat Moody's.
"Impactul asupra ratingului creditului celorlalte tari din regiune va fi mai putin pronuntat decat in 2012, intrucat riscul contagiunii a scazut, iar oficialii au, in prezent, instrumente mai puternice pentru a limita daunele provocate de un astfel de eveniment", a afirmat Colin Ellis, analist al agentiei de evaluare financiara Moody's.
Cu toate acestea, analistii Moody's apreciaza ca o eventuala iesire a Greciei din regiunea euro ar duce la cresterea tensiunilor de pe piata si la o noua recesiune in zona euro.
Grexit 2015. Obligatiunile Greciei, cumparate de BCE in timpul crizei datoriilor, nu pot fi restructurate. Coeure: "Este ilegal si contrar tratatelor"
"Este ilegal si contrar tratatelor sa se restructureze o datorie a unui stat catre banca centrala. Tratatele europene sunt foarte clare in aceasta privinta", a explicat Benoit Coeure, membru in conducerea BCE.
In opinia sa, discutiile despre o posibila iesire a Greciei din zona euro sunt un nonsens.
"Grecia este in zona euro, Grecia are nevoie de euro, iar Europa are nevoie de Grecia. Cred ca este un efort foarte mare pentru autoritatile politice europene sa pastreze integritatea zonei euro. S-a spus in 2012 si s-a repetat acest lucru", a aratat reprezentantul BCE. El a precizat ca acesta nu este un subiect in discutie si nimeni nu lucreaza la un exit al Greciei din uniunea monetara.
"Iesirea oricarui stat din zone euro ar reprezenta un moment definitoriu pentru euro: ar indica faptul ca uniunea monetara este divizibila", a afirmat Ellis.
Grexit 2015: Presa a speculat ca Berlinul ar fi pregatit “sa lase” Grecia sa iasa din zona euro. Ce spune Angela Merkel despre viitorul Europei
Cancelarul german Angela Merkel a sustinut ca nu are “niciun dubiu” ca elenii isi vor respecta promisiunile facute Troicii si vor ramane in eurozone, dupa ce presa a speculat recent ca Germania ar fi pregatita pentru o eventuala plecare a Atenei din blocul monetar, noteaza Deutsche Welle.
Intr-o conferinta sustinuta la Londra, la inceputul lunii, alaturi de premierul britanic David Cameron, cancelarul german a spus ca guvernul de la Berlin “a sustinut intotdeauna ramanerea Greciei in zona euro, precum si respectarea intelegerilor dintre Grecia si Troica si dintre Grecia si celelalte state membre.”
“Grecia a facut multe sacrificii. Pentru multi cetateni ai Greciei ultimii ani au fost foarte dificili. Am ajuns departe impreuna”, a spus atunci Merkel.
Editia online a publicatiei Spiegel a scris anterior ca Angela Merkel este pregatita sa lase Grecia sa iasa din zona euro daca stanga radicala va repune in discutie masurile de austeritate din aceasta tara, stire care a facut inconjurul mapamondului si care a alimentat din nou speculatiile privind o dezintegrare a eurozonei.