Germania: UE ar trebui sa aiba mai multa putere politica. “Dezintegrarea Uniunii ar fi absurda, nu trebuie sa existe si nu va fi"
Ministrul german de Finante, Wolfgang Schäuble (foto), considera ca este necesara "transferarea mai multor competente" in "domeniile politice importante" catre Bruxelles, intr-un interviu acordat revistei Spiegel, din care au fost publicate fragmente sambata, relateaza AFP.
"Trebuie sa transferam mai multe competente catre Bruxelles in domeniile politice importante, fara ca fiecare stat national sa poata bloca deciziile", afirma ministrul, potrivit Mediafax.
De mai multe luni, cancelarul german Angela Merkel afirma ca rezolvarea crizei europene trece printr-o integrare aprofundata.
"Pana in prezent, statele membre UE au aproape intotdeauna ultimul cuvant. Acest lucru nu mai poate dura", subliniaza Schäuble, potrivit publicatiei, care afirma ca ministrul este favorabil unei transformari a Comisiei intr-un adevarat guvern, unei consolidari a Parlamentului si alegerii prin vot universal a presedintelui Uniunii Europene.
"Europa viitorului nu va fi un stat federal dupa modelul Statelor Unite sau al Republicii Federale Germane", a apreciat Schäuble, continuand: "va avea o structura proprie" si punerea ei in practica va fi o "experienta captivanta".
Ministrul german de Finante a insistat si asupra importantei euro. "Cu pericolul unei dezintegrari a zonei euro, la care de altfel nu subscriu, multe lucruri pe care le-am dobandit si de care ne bucuram ar putea fi puse la indoiala - fie ca este vorba despre piata unica sau despre libertatea de circulatie", a remarcat el.
"O dezintegrare a Uniunii ar fi absurda", a afirmat el, adaugand ca acest lucru "nu se poate, nu trebuie sa existe si nu va fi".
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS