Germania a sfidat războiul comercial al lui Trump. Cea mai mare economie a UE a terminat anul cu cel mai ridicat excedent de cont curent la nivel global
Bani, euro, economie, imprumut, deficit
Germania a înregistrat şi în 2019 cel mai ridicat excedent de cont curent la nivel global, în pofida escaladării tensiunilor comerciale, o estimare care va relua criticile la adresa politicilor fiscale ale Guvernului de la Berlin, transmite Reuters.
Estimarea Ifo, văzută de Reuters înainte de a fi publicată, indică pentru Germania un excedent de cont curent de 293 miliarde de dolari în 2019.
Ar fi al patrulea an consecutiv în care Germania înregistrează cel mai ridicat excedent de cont curent la nivel global. Conform calculelor Ifo, excedentul Japoniei este previzionat la 194 miliarde de dolari.
Economistul Ifo Christian Grimme a precizat că excedentul de cont curent al Germaniei a crescut anul trecut cu aproape 16 miliarde de euro, la aproximativ 7,6% din PIB, scrie Agerpres.
"Exporturile mai solide spre SUA, în urma deprecierii semnificative a euro, şi majorarea exporturilor în Marea Britanie, unde cererea s-a redresat într-o oarecare măsură, arată că nivelul total al exporturilor germane a înregistrat o creştere robustă în semestrul doi din 2019", a declarat Christian Grimme. Acesta a adăugat: "În contrast, importurile au încetinit în vara anului trecut - scăderea activităţii economice în Germania reducând semnificativ importurile de bunuri intermediare".
Comisia Europeană consideră că un excedent de cont curent de 6% este sustenabil pe termen lung când este măsurat în funcţie de mărimea economiei ţării.
În pofida creşterii economice modeste, Germania a încheiat anul 2019 și cu un surplus bugetar de două cifre, pentru a treia oară după 2015, potrivit cotidianului Sueddeutsche Zeitung. Precedentul record în materie de surplus bugetar este de 12,1 miliarde euro şi a fost înregistrat în 2015.
Veniturile din taxe au fost semnificativ mai mari decât se preconiza, dobânzile pentru serviciul datoriei sunt extrem de mici şi în unele cazuri Germania a reuşit chiar să se împrumute la dobânzi negative, în sfârşit, fondurile speciale neutilizate (banii puşi deoparte la dispoziţia guvernului nu au fost utilizaţi) au contribuit şi le cu câteva miliarde euro la surplusul bugetar.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS