FMI mai da Greciei 2,2 miliarde de euro, pentru supravietuire
Fondul Monetar International (FMI) a aprobat luni acordarea unei noi transe din imprumutul pentru Grecia, in valoare de 2,2 miliarde de euro, si a conditionat continuarea colaborarii sale cu aceasta tara de un acord "aproape unanim" al creditorilor privati pentru reducerea datoriei, transmite AFP.
Institutia de la Washington a precizat intr-un comunicat ca s-a votat in Consiliul de administratie pentru deblocarea acestei sume, a sasea transa dintr-un imprumut de 30 de miliarde de euro acordat in mai 2010. Ea ridica totalul fondurilor acordate de FMI Atenei la 20,3 miliarde de euro.
Grecia asteapta in plus fonduri de la partenerii sai europeni, care au promis 80 de miliarde de euro in mai 2010. In total, opt miliarde de euro trebuie sa-i fie acordati in curand.
Imprumutul pentru Grecia este cel mai mare acordat vreodata de FMI, dar el nu a permis revenirea la crestere economica si nici inlaturarea temerilor privind finantele sale publice.
Grecia, partenerii sai europeni si un grup de lobby reprezentand creditorii privati ai Atenei - Institutul International de Finante (IIF) - au incheiat la sfarsitul lui octombrie un acord pentru a sterge jumatate din datoria publica a tarii detinuta de sectorul privat. Insa implementarea acordului nu a fost inca negociata.
Fondul a subliniat ca a fost putin satisfacut de progresele Guvernului grec de la acordarea ultimei transe in iulie. Programul este intr-o faza dificila, cu reformele structurale care progreseaza lent, economia slaba si deteriorarea mediului extern. Acest lucru a justificat o revizuire substantiala a perspectivelor pe termen mediu, a precizat Christine Lagarde, directoarea generala a FMI.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS