Fără acord între Londra și Bruxelles în negocierile pentru Brexit. Frontiera irlandeză rămâne cel mai fierbinte subiect al discuțiilor
Brexit
Uniunea Europeană “îşi intensifică” pregătirile pentru scenariul absenţei unui acord în urma negocierilor cu privire la Brexit, a declarat luni Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Comisiei UE, Jean-Claude Juncker, după noul impas intervenit în discuţiile desfăşurate în weekend, informează AFP.
“Continuăm să muncim din greu pentru a ajunge la un acord, dar munca noastră de pregătire pentru evenimente neprevăzute se intensifică”, a declarat Schinas în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la executivul european, potrivit Agerpres.
Schinas a reiterat de fapt ceea ce constatase negociatorul şef european, Michel Barnier, duminică seara după întâlnirea cu omologul său britanic, Dominic Raab, reiterând că 'punctele-cheie au rămas nerezolvate' în cursul negocierilor.
Discuţii intense de ultim moment au avut loc duminică, înaintea summitului european preconizat pentru miercuri, dar acestea nu au permis deblocarea negocierilor între Londra şi Bruxelles, care se împiedică de soarta frontierei irlandeze după Brexit.
Nu se aşteaptă noi negocieri până la dineul de miercuri între liderii europeni la Bruxelles, a declarat Margaritis Schinas.
Partidul nord-irlandez DUP, esenţial pentru menţinerea majorităţii premierului Theresa May în parlamentul britanic, a apreciat luni că este 'probabil inevitabil' ca Marea Britanie să părăsească UE fără un acord.
Theresa May urmează să-i informeze luni după-amiază pe deputaţii britanici cu privire la evoluţia negocierilor cu Uniunea Europeană asupra Brexitului, la o zi după eşecul intervenit în deblocarea discuţiilor, a anunţat purtătorul său de cuvânt, citat de AFP.
“Prim-ministrul va informa Camera (Comunelor)”, a declarat acesta în cadrul unei conferinţe de presă. “Suntem încrezători în posibilitatea de a ajunge la un acord în această toamnă”, a adăugat el, conform agenţiei de presă citate.
Irlanda respinge ideea unei "frontiere dure"
Irlanda, pe de altă parte, insistă ca premierul britanic Theresa May să îşi respecte angajamentul de a furniza o aşa-numită “plasă de siguranţă” care să garanteze că retragerea Regatului Unit din UE nu va crea o “frontieră dură” cu Irlanda de Nord, a anunţat luni, în Luxemburg, ministrul de externe irlandez Simon Coveney, potrivit Reuters.
''Pentru noi este vorba despre îndeplinirea unor angajamente. Nu căutăm să obţinem nimic nou în această privinţă, pur şi simplu aşteptăm ca angajamentele făcute în decembrie anul trecut şi, în special, în martie acest an să fie respectate. Cred că suntem nemulţumiţi, dar încă destul de calmi în legătură cu acest lucru'', a spus Coveney înaintea unei reuniuni la Luxemburg cu omologii săi din UE, scrie Agerpres.
El a răspuns astfel unei întrebări referitoare la impasul în care au ajuns duminică negocierile între Londra şi UE privind relaţiile dintre ele post-Brexit, după ce partea britanică a refuzat din nou să accepte o 'plasă de siguranţă' care ar crea o graniţă vamală între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit.
''Timpul trece, procesul de ratificare va lua timp'', a avertizat oficialul irlandez, care a remarcat importanţa ajungerii la un acord între Londra şi UE înainte ca Regatul Unit să părăsească efectiv blocul comunitar, la finalul lunii martie anul viitor.
''Cred că în ultimele zece zile cele două echipe de negociatori au făcut eforturi reale pentru a intensifica implicarea, astfel încât să poată avea un set de recomandări pentru liderii politici în această săptămână. Acest lucru nu s-a dovedit posibil. Este frustrant şi dezamăgitor din perspectiva irlandeză'', a adăugat Simon Coveney.
El a subliniat, totuşi, că un acord între Londra şi UE încă este posibil după summitul UE din 17-18 octombrie.
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmează să părăsească Uniunea Europeană la finalul lui martie 2019. UE insistă să nu fie creată o 'frontieră dură' între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană.
Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării.
Liderii statelor UE speră ca la Consiliul European de miercuri şi joi să convină un acord final privind Brexitul care în principiu să fie acceptabil şi pentru guvernul de la Londra, astfel încât pe 17-18 noiembrie să se poată desfăşura un summit special la care ar urma să fie definitivată declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană.
Pe acelasi subiect: