Intre timp, jurnalistul vedeta de la CNN, Richard Quest, a cautat macar putina armonie la editia din acest an. A gasit-o doar la cei care interpreteaza iodlere.

Acesta este adevaratul "sunet al muzicii" la Davos.  Iodlerele sunt o serie de vocalize armonioase, care depasesc registrul normal al vocii.

Stefan Schmid, interpret: "Avem si iodlere noi, pe care le-am introdus in repertoriu anul trecut, dar unele se canta pe aici de mai bine de 30 de ani".  

Traditia "muntenilor" din Alpi este de neconceput fara aceasta muzica.  

Stefan Schmid: "Trebuie sa ne intoarcem mult in timp. Pe vremea cand nu erau telefoane mobile, fermierii comunicau la distanta prin voce. De sus, de pe munte, le "cantau" familiilor sau sotiilor ca ei sunt bine".  

Sa nu credeti ca este simplu.. Nu poti sa urci treptat pana la nota cea mai de sus, vocea trebuie sa faca un "salt" .

Spre deosebire de cei care canta iodlere din mosi stramosi, liderii lumii si marii corporatisti, adunati la Davos, "ataca" de multe ori note false. Si, din pacate, se pare ca le este imposibil sa alactuiasca un cor, atunci cand discuta despre economie si marile provocari ale lumii.  

Printre starurile invitate anul acesta la Forumul economic de la Davos se numara si nominalizatul la Oscar Leonardo di Caprio, onorat cu "premiul de cristal" pentru campania sa neabatuta in favoarea mediului inconjurator.