Aceste cladiri de birouri, aflate intr-unele dintre cele mai scumpe zone ale capitalei Regatului fac parte, oricat de surprinzator ar parea, din imperiul imobiliar secret al Vaticanului, scrie The Guardian.

Din spatele unor companii inregistrate in paradisuri fiscale, Vaticanul a dezvoltat o imensa afacere imobiliara de-a lungul anilor, folosind banii pe care Mussolini insusi i-a inmanat Bisericii Catolice, in semn de multumire pentru recunoasterea regimului sau fascist, in 1929.

De atunci, banii de la Mussolini au fost investiti si inmultiti, ajungand in prezent la peste 500 de milioane de lire sterline. In 2006, in mijlocul exploziei imobiliare, Vaticanul a cheltuit 15 milioane de lire din acest fond pentru a cumpara spatiul din St James's Square 30. Biserica mai are proprietati si pe New Bond Street 168, precum si in orasul Coventry, in West Midlands, dar si in alte tari, ca Franta sau Elvetia.

Surprinzator este felul in care Vaticanul a incercat sa pastreze secretul asupra banilor de la Mussolini. Biroul din The St James's Square a fost cumparat de o companie numita Grolux Investments Ltd, care mai detine si alte proprietati in Marea Britanie. Datele de inregistrare nu mentioneaza Biserica Catolica drept proprietar.

In schimb, cei mai mari detinatori de actiuni la companie sunt doi dintre cei mai proeminenti bancheri ai Vaticanului: John Varley, fost director executiv la Barclays Bank si Robin Herbert, fost presedinte al bancii comerciale Leopold Joseph. Solicitarile cotidianului The Guardian prin care cereau date despre proprietarii companiei au ramas fara raspuns. Contabilul companiei, John Jenkins, a declarat ca aceasta este detinuta de un fond de investitii, dar nu a dat mai multe detalii, sustinand ca nu are imputernicirea clientului pentru a da mai multe informatii.

Cercetand arhivele registrului comertului din Regat, jurnalistii de la The Guardian au descoperit ca British Grolux Investments a mostenit portofoliul de proprietati, dupa o reorganizare in 1999, de la doua firme: British Grolux Ltd si Cheylesmore Estates. Actiunile celor doua companii erau detinute de alta firma, care avea aceeasi adresa cu banca JP Morgan din New York. Potrivit ultimelor verificari, compania este controlata de Profima SA din Elvetia.

Registrele Arhivelor Nationale din Kew, din timpul razboiului, completeaza puzzle-ul, confirmand ca Profima SA este o singura firma pe care Vaticanul o detine si care a fost acuzata in acele vremuri de „activitati impotriva intereselor Aliatilor”. Documentele Ministerului Economiei britanic de la sfarsitul razboiului il critica, de asemenea, pe bancherul Papei, Bernardino Nogara, care controla investiile facute din donatia de 50 de milioane de lire sterline de la liderul fascist italian, Benito Mussolini.

„Activitatile intunecate” ale lui Nogara au fost dezvaluite in 1945, dupa interceptarea telegramelor de la Vatican catre un contact din Geneva, in care se discuta despre posibilitatea trecerii firmei Profima SA pe lista neagra.

„Nogara, un avocat din Roma, este agentul financiar al Vaticanului, iar Profima SA, cu sediul in Laussane, este compania elvetiana care reprezinta interesele Vaticanului”, sustineau autoritatile la acea vreme. Acestia credeau ca Nogara incerca sa transfere actiunile a doua firme frantuzesti detinute de Vatican catre compania elvetiana, pentru a impiedica guvernul francez sa le treaca pe lista neagra, ca fiind active ale adversarilor.

In 1943, britanicii il acuzasera pe Nogara de „activitati murdare”, dupa ce acesta transferase actiunile Bancii Italiene in portofoliul Profima pentru „a le spala”, sustinand ulterior ca banca este detinuta de elvetieni. Aceasta actiune a fost catalogata drept „manipulare” a finantelor Vaticanului, pentru a servi „interselor politice externe”.

Banii lui Mussolini au fost extrem de importanti pentru activitatile financiare ale Vaticanului. Istoricul de la Cambridge John Pollard spune in cartea sa „Money and the Rise of the Modern Papacy”: „Papalitatea era, in sfarsit, in siguranta din punct de vedere financiar. De acum ianinte, avea sa nu mai fie saraca niciodata.”

Inca de la inceput, Nogara s-a dovedit foarte inspirat in investirea banilor. Documentele arata ca, in 1931, gasise o companie offshore din Luxemburg care sa administreze toate prorietatile cumparate de biserica in Europa. Se numea Groupement Financier Luxembourgeois, adica Grolux. Luxemburgul a fost una dintre primele tari care devenise paradis fiscal pentru companiile care voiau sa ocoleasca taxele din tarile de origine. Dupa izbucnirea razboiului si dupa invazia germana, operatiunile din Luxemburg ale companiei au fost mutate in SUA si Elvetia.

Investitiile din prezent in Marea Britanie, precum si in alte tari europene, finantate din banii lui Mussolini, sunt controlate de Paolo Mennini, bancherul Papei. Mennini conduce o unitate speciala la Vatican, numita APSA – Amministrazione del Patrimonio della Sede Apostolica, prin care controleaza asa numitul patrimoniu al Bisericii Catolice de la Roma. Potrivit unui raport de anul trecut al Consiliului Europei, valoarea activelor controlate de unitatea speciala a lui Mennini a depasit 680 de milioane de euro.

Daca secretomania din jurul afacerilor Vaticanului in timpul razboiului era de inteles, nu este clar de ce biserica tine si astazi la secret companiile pe care le detine in Marea Britanie, chiar si dupa ce structurile financiare au fost reorganizate in 1999.

The Guardian a intrebat reprezentantii Vaticanului la Londra de ce Papalitatea este atat de rezervata cand vine vorba despre investitiile in proprietati din Marea Britanie sau despre felul in care Vaticanul isi cheluieste veniturile. Dupa cum ne-a obisnuit deja, purtatorul de cuvant al Bisericii Catolice nu a dorit sa comenteze.