Cum arată autostrada de un miliard de dolari, care traversează Crimeea din portul Kerci la Sevastopol. Putin a inaugurat-o la volan
Preşedintele rus Vladimir Putin a inaugurat la volan, - dorind astfel să arate că este la conducere - o nouă autostradă în Crimeea, a cărei anexare de către Rusia, în urmă cu şase ani, este denunţată ca ilegală de către comunitatea internaţională, relatează Euronews.
Este vorba despre un proiect în valoare de un miliard de dolari care asigură o legătură între portul strategic Kerci - un punct de trecere între Marea Neagră şi Marea Azov - şi Sevastopol, situat în celălalt capăt al Peninsulei.
Autostrada permite reducerea la jumătate a timpului traversării.
Însă această nouă infrastructură este doar încă o nouă piatră la edificiul pe care-l vrea liderul de la Kremlin, pentru a impune acapararea Moscovei în Crimeea, scrie News.ro.

În 2018, Rusia a inaugurat un pod de 19 kilometri peste Strâmtoarea Kerci, care asigură o legătură între Peninsula Crimeea şi regiunea rusă Krasnodar.
Acest proiect, în valoare de peste trei miliarde de dolari, răspunde de asemenea unor nevoi atât practice, cât şi geopolitice.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS