Contracandidatul lui Merkel la functia de cancelar: Europa are nevoie de un nou Plan Marshall
Statele puternic afectate de criza din Uniunea Europeana au nevoie de un nou Plan Marshall, care sa le ajute sa revina pe crestere economica, a declarat, marti, Peer Steinbruck, contracandidatul actualului cancelar, Angela Merkel, pentru postul de sef al guvernului german.
Un astfel de pachet financiar ar sprijini tarile afectate de masurile de austeritate adoptate de la declansarea crizei, a spus Steinbruck, care a fost desemnat de Partidul Social Democrat sa conduca guvernul daca formatiunea castiga alegerile parlamentare din toamna.
Programul economic ar putea fi finantat partial prin noi taxe pe tranzactii financiare, a declarat Steinbruck intr-un discurs la Universitatea Libera din Berlin, potrivit cotidianului britanic The Guardian.
Insistenta actualului guvern german pentru austeritatea bugetara in Europa cauzeaza stagnare economica, a avertizat politicianul german. Tarile precum Grecia si Portugalia au nevoie de un plan de amploare, similar celui prin care Germania a fost reconstruita dupa Al Doilea razboi Mondial, pentru a evita a "spirala diabolica", a spus el.
Partidul Social Democrat se afla in urma formatiunii cancelarului Merkel in sondajele din Germania, cu trei luni inaintea alegerilor programate pentru 22 septembrie.
Planul Marshall a fost lansat si finantat de Statele Unite dupa incheiarea celui de-Al Doilea Razboi Mondial pentru a ajuta la reconstruirea economiilor statelor europene.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS