Conservatorii vor să pună capăt tratamentului preferențial pentru cetățenii UE din Regat, după Brexit. Toți străinii vor plăti taxe majorate
Londra, Brexit
Conservatorii premierului britanic Boris Johnson au declarat că, din ianuarie 2021, vor pune capăt tratamentului preferenţial pentru imigranţii proveniţi din UE, dacă vor câştiga alegerile parlamentare.
Nivelul imigraţiei şi îngrijorările legate de presiunea pusă de acesta asupra serviciilor publice au fost un puternic factor motivaţional pentru votul în favoarea Brexit-ului la referendumul din 2016.
Stabilind detaliile politicii lor în domeniul imigraţiei în perspectiva alegerilor din decembrie, conservatorii au spus că, după Brexit, cetăţenii UE vor trebui să aştepte în mod tipic cinci ani înainte de a avea acces la plăţi sociale, comparativ cu trei luni în prezent.
“Întrucât ieşim din UE, avem o nouă oportunitate pentru echitate şi să facem astfel încât toţi cei care vin aici să fie trataţi la fel. Vom face sistemul nostru de imigraţie egal", a declarat Boris Johnson, potrivit Agerpres.
Conservatorii au mai spus că vor majora suprataxa internaţională plătită de imigranţi pentru a avea acces la Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) de la 400 lire sterline la 625 lire sterline începând de anul viitor, şi o vor extinde la toţi lucrătorii străini, inclusiv la cei din UE după ce libertatea de circulaţie va înceta în ianuarie 2021.
Prin această măsură, Partidul Conservator se aşteaptă că se vor strânge peste 500 milioane de lire anual.
Conservatorii mai prevăd şi că marea majoritate a celor care vor dori să vină să lucreze în Marea Briatnie vor avea nevoie de o ofertă de muncă, indiferent din ce parte a lumii sunt, excepţie făcând oamenii de ştiinţă cu înaltă calificare şi persoanele care vor să înceapă o afacere.
Predecesorii lui Boris, David Cameron şi Theresa May, au fost criticaţi intens pentru că nu şi-au respectat promisiunea de a reduce migraţia netă anuală la sub 100.000 de persoane. Potrivit statisticii oficiale publicate în august, cifra a fost de peste două ori mai mare.
Conservatorii au promis că vor introduce după Brexit un sistem de imigraţie pe bază de puncte.
'Nu vom fixa o ţintă arbitrară', a declarat ministrul de externe Dominic Raab la BBC TV, întrebat cât de mult intenţionează partidul său să reducă imigraţia.
'Ceea ce vom face este să ne asigurăm că guvernul şi parlamentul au luat controlul asupra imigraţiei, aşa încât să obţinem avantajele, beneficiile (...) şi să controlăm costurile şi presiunile', a adăugat el.
Potrivit autorităților de la Londra, numărul total al solicitărilor de înregistrare a statutului în Regatul Unit a ajuns la 2,4 milioane, din care, până în prezent, aproximativ 1,2 milioane de solicitanţi au primit statutul de înregistrat.
Din totalul subscrierilor primite până în prezent de autorităţile britanice, cele mai multe (456.600) au fost făcute de cetăţeni polonezi, care sunt urmaţi de români (388.600) şi italieni (259.300).
Pe acelasi subiect: