Republicanii propun majorarea temporara a plafonului datoriilor SUA. Congresul se apropie de o solutie pe termen scurt privind evitarea intrarii in incapacitate de plata
Bloomberg scria anterior ca cele doua partide din Congresul Statelor Unite se apropie de o solutie temporara, pe termen scurt, privind plafonul datoriei de stat, pentru a evita o posibila intrare a guvernului in incapacitate de plata.
Cu toate acestea, divergentele profunde dintre Partidul Republican si cel Democrat persista. Opozitia republicana, majoritara in Camera Reprezentantilor, prefera sa ataseze conditii oricarei intelegeri, in timp ce democratii, care detin majoritatea in Senat, sunt decisi sa nu faca concesii.
Orice eventual compromis ar trebui sa fie formulat astfel incat ambele parti sa se poata declara victorioase.
Mai mult, cele doua partide trebuie sa gaseasca o solutie si pentru bugetul pe anul fiscal care a inceput la 1 octombrie. In lipsa unui buget aprobat de Congres, guvernul a fost nevoit sa-si suspende partial activitatea in urma cu 10 zile.
"Nu vom vota impotriva unei initiative care asigura ca America isi va plati datoriile", a declarat congresmenul democrat Steny Hoyer, membru al Camerei Reprezentantilor, dupa o intalnire cu presedintele Barack Obama.
Obama a afirmat anterior ca poate accepta o intelegere pe termen scurt care sa nu presupuna preconditii.
Plafonul datoriei de stat trebuie ridicat pana la 17 octombrie astfel incat guvernul sa poata continua refinantarea datoriilor si plata obligatiilor banesti. Potrivit unor surse apropiate celor doua partide din Congres, republicanii iau in calcul o majorare pe termen scurt a plafonului datoriei de stat, iar majoritatea democrata din Senat nu exclude o astfel de solutie.
Barack Obama si alesii americani au inceput discutiile
Barack Obama a inceput miercuri sa primeasca alesi americani pentru a incerca sa iasa, in cele din urma, din impasul bugetar, dar republicanii l-au sfidat pe presedinte, acceptand sa trimita doar o delegatie redusa la Casa Alba, relateaza AFP.
"O intalnire nu merita osteneala decat daca este menita sa se ajunga la o solutie", a subliniat purtatorul de cuvant al republicanului John Boehner, Brendan Buck.
Casa Alba a reactionat imediat. Obama "este dezamagit de faptul ca Boehner ii impiedica pe membrii grupului sau sa vina la Casa Alba. Presedintele a considerat ca era important sa discute direct" cu ei, a afirmat purtatorul sau de cuvant, Jay Carney.
In cea de a noua zi de criza politica, susceptibila sa provoace dupa 17 octombrie o incapacitate de plata fara precedent, Obama a oficializat, de asemenea, nominalizarea lui Janet Yellen pentru functia de presedinte al Rezervei Federale, reusind putin sa linisteasca pietele. Dar acestea din urma raman sensibile de la inceputul paraliziei bugetare, la 1 octombrie. Nicio negociere oficiala nu a avut loc intre democrati, majoritari in Senat, Casa Alba si republicani, care controleaza Camera Reprezentantilor.
In lipsa unui acord in Congres, administratiile centrale americane desfasoara activitati reduse la minim de opt zile, iar sute de mii de salariati au fost trimisi in concedii fara plata. In plus, familiile militarilor ucisi in lupte nu mai primesc indemnizatii si trebuie sa-si plateasca singure funeraliile, o situatie pe care presedintele, "foarte tulburat" cand a aflat, potrivit purtatorului sau de cuvant, a ordonat miercuri sa se rezolve imediat. Cateva ore mai tarziu, Pentagonul a anuntat ca o fundatie privata va oferi fondurile necesare.
Aceasta criza fara precedent din 1996 ingrijoreaza pietele si guvernele straine. In lipsa cresterii plafonului legal al datoriilor Statelor Unite (fixat in prezent la 16.700 de miliarde de dolari americani) de catre Congres pana la termenul limita de 17 octombrie, prima economie mondiala nu se va mai putea imprumuta de pe pietele de obligatiuni si nici nu va mai putea sa ramburseze anumiti creditori.
OCDE, care regrupeaza cele 34 de state cele mai industrializate din lume, s-a alaturat miercuri avertizarilor emise de institutiile internationale, apreciind ca tarile dezvoltate vor aluneca din nou in recesiune daca Statele Unite nu vor reusi sa creasca plafonul datoriilor lor.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS