Conflictul din Orientul Mijlociu riscă să lase lumea fără petrol. OPEC: "Nu putem înlocui orice cantitate cu rezervele pe care le avem"
Sonda petrol
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) va răspunde la orice posibil deficit în aprovizionarea cu petrol, dar are totuşi unele "limite", a declarat miercuri ministrul Energiei din Emiratele Arabe Unite, Suhail al-Mazrouei.
"Nu putem înlocui orice cantitate cu capacităţile de rezervă pe care le avem", a declarat Suhail al-Mazrouei, la o conferinţă organizată la Abu Dhabi.
Cu toate acestea, Suhail al-Mazrouei a spus că nu se aşteaptă la o situaţie în care vor exista îngrijorări cu privire la un deficit de aprovizionare şi a adăugat că cererea este sănătoasă, iar stocurile mondiale de petrol sunt în apropierea mediei din ultimii cinci ani.
"Nu prognozăm un deficit de aprovizionare, exceptând situaţia unei escaladări catastrofale, ceea ce nu credem că se va întâmpla", a spus Suhail al-Mazrouei.
Prezent la aceeaşi conferinţă, secretarul general al OPEC, Mohammed Barkindo, a spus că facilităţile petroliere din Irak sunt în siguranţă, iar producţia de petrol a Irakului continuă.
"Este o mare uşurare că facilităţile continuă să fie în siguranţă în Irak, iar producţia continuă", a spus Barkindo.
Cu toate acestea, într-un mesaj adresat preşedintelui SUA, Donald Trump, Barkindo a spus că OPEC nu poate să fie unicul responsabil pentru menţinerea stabilităţii pe piaţa petrolului.
Cotaţia barilului de petrol a crescut miercuri dimineaţa după atacurile ce au implicat 15 rachete lansate de Teheran asupra unor ţinte americane din Irak, ca represalii pentru atacul SUA cu dronă asupra unui comandant iranian. Atacurile iraniene au influenţat cotaţiile petrolului pe pieţele din Asia, ca urmare a îngrijorărilor cu privire la producţia şi stocurile de ţiţei. În jurul orei 01.30 GMT, barilul de ţiţei WTI a înregistrat o creştere de 3,46%, până la 64,87 dolari, iar barilul de ţiţei Brent s-a apreciat cu 3,66%, până la 70,77 dolari.
Pe acelasi subiect: