Compromis pe frontiera cu Irlanda. Soluția propusă de Londra pentru a evita scindarea Regatului, după Brexit
Irlanda de Nord, Brexit
Noua propunere britanică privind evitarea controalelor extinse la frontiera cu Irlanda după Brexit sunt "un pas în direcţia cea bună" şi "face posibil un compromis", a declarat joi pentru Reuters o sursă din cadrul UE apropiată de negocieri.
Convorbirile privind Brexitul intră într-o perioadă de două săptămâni care ar urma să ducă la un acord de divorţ al Marii Britanii de UE şi la un plan pentru viitoarele relaţii, scrie Agerpres.
Evitarea instalării unei frontiere în toată regula între Irlanda, stat membru al UE, şi provincia britanică Irlanda de Nord după Brexit este unul dintre subiectele esenţiale de discuţie.
Marea Britanie vrea să reglementeze această frontieră prin intermediul unui acord amplu privind legăturile comerciale cu UE după Brexit.
Blocul comunitar susţine că o soluţie de urgenţă - sau "plasă de siguranţă" - este necesară în cazul în care convorbirile comerciale mai cuprinzătoare se soldează cu un eşec sau se prelungesc după părăsirea UE de către Marea Britanie, în martie 2019, şi începerea perioadei de tranziţie de statu quo de până la sfârşitul lui 2020.
Ambele părţi pregătesc concesii pe această temă, potrivit Reuters.
Diplomaţi şi oficiali UE au vorbit despre noua propunere conform căreia Marea Britanie ar fi de acord cu o soluţie "plasă de siguranţă" pe termen nelimitat, ceva ce lipsea în fosta propunere a Londrei respinsă de cele 27 de state UE rămase, în luna iunie.
Însă Marea Britanie ar rămâne la poziţia că, în cazul în care este declanşată "plasa de siguranţă", Londra ar rămâne în uniunea vamală cu UE. Asta ar însemna ca ambele părţi să aibă aceleaşi tarife externe pentru anumite bunuri, aşa cum se întâmplă în prezent în relaţia UE cu Turcia.
În conformitate cu propunerea britanică descrisă de surse UE, necesitatea controalelor vamale asupra unor bunuri şi produse agricole pe insula Irlanda ar fi astfel înlăturată.
În ceea ce priveşte celelalte tipuri de controale, Marea Britanie ar fi de acord ca ele să fie simplificate şi "lejere" şi să fie efectuate, pe cât posibil, la actuala frontieră, potrivit surselor UE care descriu noua propunere.
"Este un pas în direcţia cea bună şi face posibil un compromis", a declarat joi pentru Reuters o sursă a UE apropiată de negocieri.
Prim-ministrul irlandez Leo Varadkar ajunge la Bruxelles joi după-amiază pentru a se întâlni cu oficialii UE, notează Reuters.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS