Christine Lagarde: Tot mai mulți britanici regretă Brexitul. Legal, Marea Britanie are posibilitatea de a renunţa să mai iasă din UE
Christine Lagarde, FMI
Directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a declarat marţi că tot mai mulţi britanici regretă Brexitul, relatează AFP.
"Se pare că există mai mulţi britanici care ar fi preferat să rămână decât să iasă" din Uniunea Europeană, a spus Lagarde la o conferinţă la Washington, potrivit Agerpres.
"Cred că există regrete în multe părţi din Europa. Cred că există mai multe regrete în Marea Britanie decât în urmă cu şase luni", a spus ea într-o discuţie la tribuna Bibliotecii Congresului SUA.
"Există o mai mare conştientizare acum că vor fi mai multe pierderi din cauza Brexit-ului decât a fost preconizat şi decât s-au aşteptat cei care au făcut campanie" pentru ieşirea Marii Britanii din UE, a insistat ea.
Directoarea FMI a semnalat de asemenea cu optimism că, "legal", Marea Britanie are posibilitatea de a renunţa să mai iasă din UE fără a mai avea nevoie de acordul altor state membre, aşa cum a transmis marţi avocatul general al Curţii de Justiţie a UE.
Există "un mijloc perfect legal de a revoca Articolul 50, o dispoziţie conform căreia Marea Britanie se retrage", a adăugat Legarde.
Întrebată dacă acest lucru este şi viabil, ea a răspuns că "cel puţin este legal".
Avocatul General pe lângă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a precizat, marți, că Marea Britanie are dreptul de a retrage unilateral notificarea de retragere din Uniunea Europeană.
“Avocatul General Campos Sanchez-Bordona propune ca Curtea de Justiţie să declare că Articolul 50 ... permite revocarea unilaterală a notificării intenţiei de retragere din Uniunea Europeană”, a informat CJUE într-un comunicat.
A condiţiona decizia de renunţare la Brexit de acordul celorlalte 27 de state membre ar fi “incompatibil” cu regulile referitoare la ieşirea din blocul comunitar, a argumentat Manuel Campos Sanchez-Bordona.
Opiniile Avocatului General nu sunt constrângătoare, dar CJUE tinde să le urmeze în deciziile sale finale.
Curtea Supremă a Scoţiei a sesizat CJUE pentru o hotărâre preliminară cu privire la posibilitatea ca Marea Britanie să poată revoca unilateral decizia de a ieşi din Uniunea Europeană.
Guvernul de la Londra a declarat că întrebarea este pur ipotetică, întrucât nu are intenţia de a reveni asupra deciziei de ieşire din UE.
Mai multe despre:
#Brexit#Christine Lagarde
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS