China inregistreaza cea mai lenta crestere economica din ultimii 13 ani
Bursa din Shanghai
Economia Chinei a inregistrat anul trecut o crestere economica de 7,8%, cea mai lenta incepand din 1999, in urma crizei globale si a unei campanii interne de temperare a pietei imobiliare. Avansul din ultimul trimestru din 2012 s-a situat insa peste asteptarile analistilor, noteaza Financial Times.
Evolutia din trimestrul al patrulea, cand PIB a urcat cu 7,9% si a intrerupt o serie de sapte trimestre de incetinire, va sustine un avans economic mai puternic in acest an, considera analistii. "Pe ansamblu, economia se stabilizeaza", se arata intr-un comunicat al biroului national de statistica, citat de FT.
Revenirea a fost sprijinita de suplimentarea cheltuielilor guvernamentale, demarata la mijlocul anului trecut, cand politicienii chinezi au inceput sa-si faca griji privind incetinirea economiei. Programul nu s-a comparat cu fondurile masive pompate de China in economie dupa declansarea crizei mondiale in 2008, dar a accelerat aprobarea unor investitii in infrastructura, precum cai ferate si drumuri.
Relaxarea politicii monetare de catre banca centrala, inclusiv doua reduceri ale dobanzii de politica monetara, a influentat pozitiv economia si a ajutat stabilizarea sectorului imobiliar, responsabil de peste 10% din PIB.
Exporturile s-au stabilizat, de asemenea, la sfarsitul anului, economia chineza inregistrand surplus comercial, ceea ce a
alimentat evolutia pozitiva a PIB.
In ciuda revenirii economice, persista ingrijorari privind durabilitatea procesului, informeaza cotidianul Financial Times. China a inceput sa incetineasca in a doua jumatate a anului trecut, in contextul incercarilor de a reechilibra economia si de a reduce dependenta de investitii.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS