Cea mai mare putere a Europei își revine mai rapid din criză. Germania îşi îmbunătăţește estimările privind evoluţia PIB în 2020
Euro
Guvernul german urmează să îşi îmbunătăţească estimările privind evoluţia economiei în acest an până la un declin mai mic de 6%, comparativ cu estimările anterioare care mizau pe o scădere de 6,3%, a declarat, pentru Reuters, o sursă din coaliţia guvernamentală.
Sursa a adăugat că ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, are programată o conferinţă de presă pentru săptămâna viitoare, ocazie cu care va prezenta noile estimări revizuite.
Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Economiei a spus că noile prognoze nu au fost încă finalizate şi a precizat că Altmaier le va dezvălui în cursul zilei de marţi, potrivit Agerpres.
Economia germană, motorul Europei, a înregistrat în trimestrul al doilea o contracţie record de 9,7%, ca urmare a colapsului cheltuielilor de consum, investiţiilor companiilor şi exporturilor în cel mai grav moment al pandemiei de COVID-19.
Însă cele mai recente date economice au alimentat speranţele că prima economie a Europei înregistrează o revenire puternică. Încrederea şefilor de companii s-a îmbunătăţit peste aşteptări în luna august, în condiţiile în care, atât producţia industrială, cât şi serviciile, şi-au revenit.
Cererea la export, în special din China, şi-a revenit în luna iunie, iar rezultatele unui sondaj realizat de institutul Ifo arată că producătorii se aşteaptă la creşterea comenzilor în următoarele trei luni.
O eventuală îmbunătăţire a prognozelor economice ale Germaniei va avea un impact asupra estimărilor privind veniturile din taxe, ce urmează a fi prezentate în data de 10 septembrie, precum şi asupra bugetului, care va fi prezentat şi el până la finele lunii septembrie.
Anterior, mai multe surse au declarat pentru Reuters că ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz, va cere parlamentului să aprobe o majorare a plafonului de împrumuturi cu alte 62,5 miliarde euro până la un nivel record de 218,5 miliarde euro în acest an, în ideea de a finanţa măsurile destinate susţinerii revenirii din pandemia de coronavirus.
Acest plan scoate în evidenţă o transformare a Germaniei dintr-o campioană a austerităţii în Europa într-unul dintre cele mai cheltuitoare state din zona euro, ca urmare a eforturilor destinate revenirii din pandemie.
Partidele care formează coaliţia guvernamentală din Germania au convenit marţi să prelungească măsurile destinate compensării impactului economic al crizei coronavirusului, precum ajutoarele pentru şomaj parţial şi îngheţarea normelor privind insolvenţele.
Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS