Ce urmeaza in Europa. Previziunile economistilor despre viitorul zonei euro si al monedei unice
Perceptia investitorilor despre Europa s-a mai imbunatatit, iar indicatorii economici de pe continent surprind asteptarile analistilor de peste granite. Sa fie acesta sfarsitul panicii? Business Insider a discutat cu 5 economisti de top din domeniul serviciilor financiare, intrebandu-i daca ca s-a terminat criza din zona euro si care este viitorul continentului, din punct de vedere economic.
Confuzia este cel mai mare risc
“In Europa, confuzia este cel mai mare risc. Nu de ruperea zonei euro trebuie sa ne temem in 2012. Dar gestionarea din ce in ce mai proasta a situatiiei de criza, care nu va mai reusi sa satisfaca investitorii, va impinge evenimentele dincolo de puterea de control a politicienilor. Incertitudinea si volatilitatea din 2011 au fost numai inceputul”, a spus Ian Bremmer, presedintele Grupului Eurasia.
Criza din zona euro nu poate decat sa continue
"Cumpararea de obligatiuni de catre Banca Centrala Europeana a amanat probabil o criza bancara, care parea iminenta la sfarsitul lui 2011. Dar criza din zona euro poate sa continue pentru ca factorii de decizie politica nu au rezolvat, inca, problemele care stau la baza crizei - dezechilibrele actuale si viitoare din zona euro (si cine plateste pentru acestea). Doar transferurile de natura fiscala pot mentine zona euro unita, dar se poate vedea ca nu exista nicio dorinta politica din acest punct de vedere. Din contra, ne lovim de austeritate extrema, care provoaca si mai multe probleme. La un moment dat - probabil destul de curand, Grecia va parasi zona euro, lucru ce se va propaga si va distruge de tot regiunea”, a declarat Dario Perkins, director al departamentului de Economie Globala de la Lombard Street Research.
Va fi nevoie de multi ani de consolidare fiscala continua si de reforme structurale dureroase
“S-a sfarsit criza din zona euro? In mod sigur nu si nu suntem capabili sa spunem cu siguranta cate luni sau cati ani va mai dura. Dar credem ca, in final, zona euro va deveni si mai puternica, pastrandu-si unitatea. Riscul imediat este atribuit Greciei si restructurarii datoriei acesteia, datorie care, daca va fi gestionata prost, poate crea un precedent si ar duce chiar la fragmentarea unii monetare.
In cazul in care aceasta etapa va fi trecuta cu succes, prioritatea factorilor de decizie va fi readucerea Spaniei si Italiei la randamentele anterioare, o conditie obligatorie pentru restabilirea solvabilitatii acestor tari. Esecul ar crea incapacitatea acestor guverne de a se autofinanta si ar conduce la prejudicierea sectorului bancar si la ingroparea Europei intr-o recesiune si mai profunda”, a explicat Peter Westaway, economistul sef pentru Europa al Vanguard Asset Management.
Este gresit sa credem ca nu vor mai fi previziuni negative
“Criza din zona euro cu siguranta nu s-a termiant. Banca Centrala Europeana a parcurs un drum lung pentru a atenua cele mai mari temeri legate de lichiditate, dar chiar si asa este gresit sa credem ca nu vr mai fi previziuni negative. Zona euro este un proiect care s-a intins pe decenii, care a trecut prin perioade dificile si perioade de negociere. Acesta este doar ultimul eveniment marcant, nu neaparat si cel mai grav”, a explicat Dan Greenhaus, director executiv si sef al departamentului de Strategie Globala al BTIG.
Ce a fost mai rau a trecut, dar nu si riscurile aferente
“Criza din zona euro, in mare, a luat sfarsit, dar acest lucru nu inseamna ca au disparut si riscurile. Sistemul bancar va continua sa se mentina doar sustinut de Banca Centrala Europeana. Prin urmare, problema datoriilor suverane nu a disparut. Fiecare noua runda de austeritate risca si mai multe reactii violente din partea contribuabililor europeni”, este de parere Lorcan Roche Kelly, seful pe Europa al departamentului de Strategii al Trend Macrolytics.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS