Ziua de 1 Mai este, astăzi, în cele mai multe state, între care şi România, zi nelucrătoare. Pe de altă parte, în multe alte ţări, Ziua internaţională a muncii este prilejul perfect folosit de sindicatele muncitorilor de a face cunoscute revendicările lor sociale sau profesionale.

La nivel global, revoluţia industrială de la începutul secolului al XIX-lea a însemnat introducerea unor maşini şi utilaje noi, care funcţionau încontinuu, ceea ce a presupus ca forţa de muncă să fie dublată sau chiar triplată. Oamenii munceau în condiţii grele timp de 10-16 ore pe zi, potrivit www.iww.org.

Astfel, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, clasa muncitoare a început să ducă o luptă constantă pentru a obţine ziua de lucru de opt ore, precum şi condiţii mai bune de muncă şi un salariu decent.

În 1884, în cadrul Convenţiei naţionale de la Chicago, Federaţia Organizaţiilor Meşteşugăreşti şi a Uniunilor Sindicale (care a devenit mai târziu Federaţia Americană a Muncii) a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca durata unei zile legale de muncă să aibă opt ore. În anul următor, Federaţia şi-a reiterat proclamaţia declarând că aceasta va fi susţinută de greve şi demonstraţii.

La 1 mai 1886, între 300.000 şi 500.000 de muncitori de pe tot cuprinsul Statelor Unite au mărşăluit pentru a-şi susţine cauza. Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au participat 90.000 de muncitori, dintre care circa 40.000 se aflau în grevă. Însă, trei zile mai târziu, în Piaţa Haymarket din Chicago, unde numărul greviştilor ajunsese la peste 65.000, lucrurile au escaladat şi poliţia a intervenit cu brutalitate. S-au înregistrat morţi şi răniţi.

La primul Congres al Internaţionalei a II-a întrunit la Paris, la 20 iulie 1889, s-a stabilit ca la data de 1 mai să fie sărbătorită Ziua internaţională a muncii, cu acest prilej fiind organizate demonstraţii pentru a marca evenimentele tragice de la Chicago, dar şi de a determina autorităţile să accepte ziua de lucru de opt ore, se arată pe https://maitron.fr/. În 1890 au avut loc manifestaţii atât în SUA, cât şi în principalele ţări europene.

Ziua internaţională a muncii a fost recunoscută drept un eveniment anual la cel de-al doilea Congres al Internaţionalei a II-a din 1891, de la Bruxelles. De atunci, an de an, la 1 Mai, muncitorii au avut prilejul să-şi exprime public cererile privitoare la condiţii mai bune de muncă şi la salarii decente, potrivit http://indiatoday.intoday.in/.

Îngrijorat de ameninţarea politică a acestei sărbători create de socialişti, preşedintele american Grover Cleveland (1885-1889 şi 1893-1897) a decretat, în 1894, ca Ziua muncii să fie marcată în prima zi de luni a lunii septembrie. Preşedintele Dwight D. Eisenhower (1953-1961) a continuat aceeaşi politică, declarând această zi drept Ziua loialităţii în SUA, potrivit https://yeu.ca/. Şi Canada sărbătoreşte Ziua muncii, începând din 1894, în prima zi de luni a lunii septembrie, conform https://www.thecanadianencyclopedia.ca/.

În România, ziua de 1 Mai a fost marcată, începând din 1890, prin organizarea de petreceri câmpeneşti. Primele demonstraţii muncitoreşti organizate la noi în ţară au avut loc în 1945, la Bucureşti, iar ultimele s-au desfăşurat în 1971. După 1990, această zi este sărbătorită prin organizarea de concerte, plimbări cu bicicleta, ieşiri la iarbă verde, diverse activităţi festive, concursuri pentru copii etc.