Comisia Europeană propune o periodă mai scurtă de tranziție, după Brexit. Care va fi statutul Marii Britanii în UE, după 29 martie 2019
Brexit
Comisia Europeană propune ca perioada de tranziţie post-Brexit care va urma ieşirii Marii Britanii din UE pe 29 martie 2019 să se încheie la 31 decembrie 2020, potrivit directivelor de negociere ale Comisiei publicate miercuri, relatează AFP, preluată de Agerpres.
“Dispoziţiile privind perioada de tranziţie ar trebui să fie aplicate începând de la data intrării în vigoare a acordului de retragere şi nu ar trebui să dureze după 31 decembrie 2020”, se arată în documentul citat.
Suprapunerea cu încheierea actualei perioade bugetare a UE de şapte ani, sfârşitul anului 2020, la 21 de luni după Brexit (sfârşitul lunii martie 2019), a fost îndelung aşteptată ca data ţintă finală a perioadei de tranziţie, dar aceasta a fost prima confirmare oficială că acesta este obiectivul oficial ale negociatorilor din Uniune.
Premierul britanic Theresa May propusese o perioadă de tranziţie de doi ani.
Cele patru pagini cu noi directive pentru negociatorul şef al UE Michel Barnier sunt în conformitate cu liniile stabilite de lideri ai UE la summitul care a avut loc vinerea trecută şi vor forma baza unor negocieri privind perioada de tranziţie pe care Barnier speră să le înceapă luna viitoare.
Potrivit directivelor, Marea Britanie va fi în continuare membru efectiv al instituţiilor UE, va respecta toate deciziile, inclusiv unele noi, dar nu va avea un cuvânt de spus în luarea deciziilor.
UE va oferi de asemenea Marii Britanii un loc fără drept de vot în cadrul unor reuniuni unde deciziile luate pot afecta anumite aspecte şi va crea condiţii speciale privind rolul Regatului Unit în stabilirea cotelor anuale de pescuit ale UE.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS