Bloomberg: Alegerile din Franta au ingropat si au inviat moneda unica. Euro s-a transformat din cea mai riscanta din lume in moneda preferata, intr-o saptamana
Euro
Euro s-a transformat in doar o saptamana din cea mai riscanta moneda din lume, inainte de primul tur al alegerilor prezidentiale din Franta, care a avut loc duminica, in preferata tuturor, la cateva zile de la anuntarea rezultatelor, relateaza Bloomberg.
Goldman Sachs anticipeaza ca euro se va aprecia cu aproape 4% dupa ce primul tur al alegerilor franceze a confirmat asteptarile analistilor.
Pacific Investment Management are un punct de vedere ”mai constructiv” referitor la euro, in timp ce Nomura Holdings recomanda plasamentele in euro, scrie News.ro.
BlackRock si JPMorgan Asset Management favorizeaza actiunile europene pe fondul scaderii riscurilor politice, in timp ce BlueBay Asset Management a adaugat deja actiuni europene in portofoliile sale.
Investitorii sunt mai optimisti in privinta activelor europene, odata ca scaderea riscului unei victorii a candidatului de extrema dreapta Marine Le Pen la presedintia Frantei.
Sondajele de opinie, care au indicat corect rezultatul primului tur al alegerilor, sugereaza o victorie a candidatului de centru Emmanuel Macron.
”Consideram ca riscurile politice pe termen scurt scad in Europa. Euro este ieftin, iar investitorii vor incepe din nou sa il judece in functie de valoare. Pe termen lung, vedem valoarea euro aproapiata de 1,25 dolari pe unitate”, a declarat Thomas Kressin, manager de portofolii la fondul Pimco, in Munchen.
Euro s-a apreciat cu 1,3% dupa alegerile franceze de duminica, pana miercuri dupa-amiaza, atingand un maxim al ultimelor cinci luni, de 1,0961 dolari pe unitate. Indicele pan-european Stoxx 600 a avansat in aceeasi perioada cu 2,8%.
Spread-ul intre randamentul obligatiunilor guvernamentale franceze pe termen de 10 ani si cel al obligatiunilor germane, considerate de referinta, a scazut la 0,47 puncte procentuale, de la un maxim de 0,84 puncte atins in februarie.
Pe acelasi subiect: