Banca Centrala Europeana: Zona euro va intra intr-o recesiune moderata spre sfarsitul anului VIDEO
Economia zonei euro si cea a Uniunii Europene au inregistrat in trimestrul al 3-lea o crestere de numai 0,2%, fata de trimestrul al 2-lea, cu un avans solid in Germania si Franta, dar cu performante slabe in tarile afectate de criza datoriilor.
Astfel, analistii estimeaza in continuare perspective negative.
Cresterea din intervalul iulie-septembrie a fost egala cu cea din trimestrul al doilea, dar perspectivele pentru ultimele luni ale acestui an sunt nefavorabile, criza datoriilor avand un efect negativ asupra increderii consumatorilor, relateaza Reuters.
"Indicatorii sugereaza ca economia zonei euro va reveni in recesiune in trimestrul al patrulea si dincolo de acesta", a declarat Jonathan Loynes, economist sef la Capital Economics.
Nici de la Frankfurt, unde isi are sediul Banca Centrala Europeana, nu vin vesti incurajatoare. Noul presedinte anticipeaza ca Zona Euro va intra intr-o recesiune moderata spre sfarsitul anului.
Iar analistii cred ca in urmatoarele luni, situatia se va inrautati in Italia, Grecia, Irlanda, Portugalia si Spania, din cauza crizei datoriilor.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS