ArcaBoard, vehiculul care permite oamenilor sa zboare, lansat oficial. Dispozitivul a fost construit de romanii de la ARCA
ArcaBoard
ArcaBoard, un vehicul zburator propulsat electric asemanator unui skateboard, a fost prezentat pentru prima data publicului la Top Marques Luxury Show din Monaco, in prezenta presedintelui ARCA Space Corporation, Dumitru Popescu, marcand lansarea oficiala pe piata a acestui produs.
Echipa ARCA a prezentat dispozitivul Printului Albert II de Monaco si prim-ministrului Principatului, Serge Telle.
Pretul de baza al acestui dispozitiv este de 19.900 de dolari, care poate scadea la 14.900 de dolari in baza unor parteneriate cu diferiti furnizori incheiate de compania producatoare, conform site-ului companiei.
"Pentru prima oara in istorie, fiecare persoana va avea posibilitatea sa zboare oriunde doreste, oricand doreste". ArcaBoard este "primul vehicul revolutionar de la aparitia bicicletei, a automobilului sau avionului", dupa cum il descrie compania.
ArcaBoard este propulsat electric, avand 272 cai putere si 203.000 W, fiind "cel mai puternic si mai usor vehicul personal creat vreodata". ArcaBoard se poate deplasa in orice directie, inainte si inapoi.
Construit din materiale compozite, vehiculul are dimensiunile de 145 x 76 x 15 cm si o greutate de 82 de kilograme. Aceasta tehnologie permite unei persoane cu greutatea de maxim 110 kg sa zboare. Vehiculul poate sa zboare la o inaltime de 30 de centimetri, cu viteze de pana la 20 km/h.
Performanta este limitata de senzorii care o echipeaza. Anduranta maxima este de 6 minute, iar cu incarcatorul aferent realimentarea bateriei se face in 6 ore. Compania ofera si un accesoriu care se achizitioneaza separat, denumit ArcaDock, care face posibila reincarcarea rapida a bateriilor, in doar 35 de minute.
ARCA Space este o companie de inginerie aerospatiala, cu sediul in Las Cruces - New Mexico (SUA), al carei obiectiv principal este explorarea spatiala. ARCA si-a inceput activitatea, in 1999, in Romania, ca organizatie neguvernamentala si a colaborat cu Agentia Spatiala Europeana si cu NASA. In 2014, echipa ARCA s-a mutat din Romania in Statele Unite.
Mai multe despre:
#inventii#ArcaBoard
Pe acelasi subiect: