Alegeri europarlamentare 2019: Legile adoptate de Parlamentul European care au schimbat definitiv viața cetățenilor UE
Înaintea votului de duminică, vă reamintim că Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene decid împreună cu privire la actele legislative care influențează viața de zi cu zi a cetățenilor Uniunii.
Printre temele acestor acte legislative se număra libera circulație și protecția consumatorilor, mediul și majoritatea sectoarelor economiei.
Analizăm acum, câteva dintre cele mai importante legi adoptate de Parlamentul European, în ultimii 5 ani.
De la jumătatea primului deceniu al anilor 2000, Comisia Europeană a încercat să schimbe o stare de fapt - costurile suplimentare cu care erau taxaţi, în regim de roaming, clienţii ce îşi foloseau telefoanele mobile când călătoreau într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Din 2015, Parlamentul European a adoptat, treptat, reglementari privind serviciul de roaming, iar suprataxele au fost definitiv “abolite” pe 15 iunie 2017.
Este o mare victorie pentru consumatorul european - spunea raportorul care s-a ocupat de această temă. Putem sărbători faptul că nu mai există suprataxe la serviciul de roaming. Utilizatorii care călătoresc în Uniunea Europeană pot să-şi verifice e-mailurile, să folosească hărţi digitale, să posteze fotografie în media socială, dar şi să sune acasă ori să trimită mesaje scrise, fără costuri suplimentare.
Pentru o mai mare putere de decizie asupra vieții digitale, europenii au, din primăvara anului trecut, un nou instrument - regulile generale de protecție a datelor, pe scurt GDPR, după acronimul în limba engleză.
Antonio Tajani, președintele Parlamentului European: ”Datele noastre personale, viața noastră privată sunt protejate mai bine de abuzuri și manipulare. Așa stau lucrurile odată cu intrarea în vigoare a noilor reguli privind protecția datelor adoptate de Parlamentul European.”
GDPR s-a aflat în centrul atenției internaționale după ce s-au publicat rapoarte conform cărora Cambridge Analytica, o firmă de consultanță politică din Marea Britanie, a obținut în mod necorespunzător date despre 87 de milioane de utilizatori Facebook, fără consimțământul lor.
Scandalul a fost un subiect de discuție în Parlamentul European și motivul pentru care președintele Facebook, Mark Zuckerberg, a venit la Strasbourg pe 22 mai 2018 pentru a explica modul în care compania sa va respecta noile reguli.
De anul trecut, legea privind confidenţialitatea datelor personale din mediul online este pe deplin aplicabilă în întreaga Europă.
La capătul unui proces legislativ început în 2016, Parlamentul European a adoptat, anul acesta, în martie, noua directiva privind drepturile de autor în mediul digital. Adică pe Internet.
Astfel, deţinătorii de drepturi, în special muzicieni, artişti interpreţi sau scenarişti, dar şi editori de presă au şanse mult mai serioase să negocieze acorduri mai bune privind plata pentru utilizarea lucrărilor lor atunci când sunt încărcate pe platforme online.
YouTube, Facebook şi Google - prin serviciul News - sunt marii giganţi ai Internetului afectaţi în mod direct de noua lege adoptată de Parlamentul de la Strasbourg.
Pe de altă parte, numeroase prevederi sunt create în mod special pentru a garanta faptul că internetul va rămâne un spațiu de libertate a expresiei.
O altă decizie recentă a Parlamentului European, care ne influențează în mod direct vieţile, prevede ca, din 2021, România şi celelalte ţări europene să renunţe la schimbarea orei. Fiecare stat va avea libertatea de a decide la ce orar va rămâne: de vară sau de iarnă. Europarlamentarii le-au cerut însă ţărilor membre să se coordoneze în aşa fel încât schimbarea să nu aibă un impact negativ asupra pieţei unice.
Mai multe despre:
#alegeri europarlamentare 2019#Comisia Europeana#directiva UE#Parlamentul European
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS