Romatom: Continuarea programului nuclear în România va contribui la independenţa energetică a ţării și reprezintă o măsură de relansare economică post-criză
Centrala atomica de la Cernavoda
Premierul Ludovic Orban a dispus constituirea Comitetului de coordonare strategică pentru implementarea Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial.
Comitetul va fi condus de ministrul Economiei, Virgil Popescu. Din componenţa organismului consultativ mai fac parte Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial, şi Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului.
Obiectivele principale ale Comitetului sunt analiza, cristalizarea şi fundamentarea deciziilor strategice şi a măsurilor necesare pentru implementarea Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă.
Forumul Atomic Român (Romatom), asociaţia industriei nucleare din România, a anunţat că salută decizia premierului de a constitui Comitetul de coordonare strategică pentru implementarea proiectului reactoarelor 3 şi 4 de la centrala nucleară din Cernavodă, precizând că stimularea investiţiilor în sectorul energetic reprezintă o măsură necesară de relansare economică post-criză, generată de pandemie.
”Romatom consideră deosebit de importantă adoptarea acestei decizii de către primul ministru al României, reprezentând un element de progres în creşterea capacităţii de producţie din surse nucleare în România, în special în contextul politicilor europene de decarbonizare şi a ţintelor de mediu asumate de România cu orizontul anului 2050”, informează asociaţia.
Reprezentanţii Romatom spun că industria nucleară din România are mari aşteptări privind finalizarea proiectului unităţilor 3 si 4 de la Cernavodă, proiect cu un rol major în creşterea nivelului de industrializare a României.
“Constituirea Comitetului de coordonare strategică pentru implementarea Proiectului Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă reprezintă un semnal pozitiv pentru industria nucleară din România şi, prin impactul benefic al acestui proiect strategic de investiţii, şi pentru economia românească în general, prin crearea de noi locuri de muncă, atragerea şi retenţia specialiştilor în România, stimularea educaţiei şi a cercetării, a proiectării, a industriei constructoare de echipamente, a furnizării de lucrări şi servicii conexe domeniului nuclear. Continuarea programului nuclear în România va pune în valoare experienţa de operare deja dobândită la unităţile 1 şi 2 şi va contribui la asigurarea independenţei energetice a ţării noastre şi la menţinerea unui mix energetic echilibrat şi diversificat cu impact direct asupra tarifului la energie electrică pentru populaţie. Stimularea investiţiilor în sectorul energetic reprezintă deopotrivă o măsură necesară de relansare economică post-criză generată de pandemia de Covid-19 iar membrii Romatom urmăresc cu interes posibilitatea de a contribui la acest demers”, spune Lucian Rusu, preşedinte Romatom.
Dezvoltarea de capacităţi adiţionale de producţie a energiei nucleare în România este prevăzută atât în Strategia energetică a României 2019-2030 cu perspectiva anului 2050 cât şi în Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC), ”energia nucleară reprezentând un pilon al decarbonizării cât şi unul al asigurării securităţii energetice în România”.
În prezent, în România energia nucleară asigură aproximativ 18% din necesarul de energie electrică şi 33% din totalul electricităţii cu emisii reduse de carbon. Industria nucleară orizontală din România asigură 11.000 locuri de muncă, număr ce ar putea creşte la 19.000 în contextul demarării unor noi proiecte nucleare, generând o cifră de afaceri de 590 milioane euro.
Conform studiului realizat de Romatom cu privire la capabilitatea industriei nucleare româneşti de a participa la Proiectul Unităţilor 3 si 4 de la CNE Cernavodă, actualizat la nivelul anului 2018, se estimează că potenţiala participare a industriei nucleare româneşti la finalizarea proiectului cu bunuri şi servicii este evaluată la circa 1 - 1,6 miliarde euro, ceea ce ar reprezenta între 25 şi 40% din valoarea totală a contractului de Inginerie, Procurare, Construcţie şi Punere în funcţiune (EPCC).
Romatom s-a constituit la data de 10 ianuarie 2001, din 14 companii cu capital privat sau de stat, precum şi două asociaţii non-guvernamentale. În prezent, Romatom numără peste 30 de membri.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS