Guvernul va aplica procedura parteneriatului public-privat atat la constructia celei de-a doua centrale nucleare si unitatile III si IV de la Cernavoda, cat si la amenajarea unei noi hidrocentrale pe Dunare, pentru a asigura fondurile aferente proiectelor, a mai spus ministrul Economiei.
Adriean Videanu a aratat astfel ca, prin utilizarea parteneriatului public-privat la finantarea investitiilor, va scadea cota de piata a celor doua companii nationale in sectorul energiei.
"Cotele de piata detinute de cele doua companii sunt relative egale si prin parteneriatele publice-private pe care Guvernul le va initia, fie ca vorbim de a doua centrala nucleara, fie ca vorbim de unitatile 3 si 4 care in momentul de fata sunt in proces de executie, fie ca vorbim de a doua hidrocentrala pe Dunare, fie ca vorbim de Tarnita (hidrocentrala de 1.000 MW instalati care va fi construita de Hidroelectrica la Tarnita-Lapustesti), care este in licitatie in momentul de fata, toate aceste investitii noi se vor face in parteneriat public-privat, astfel incat cota de piata a celor doua companii sa scada si sa apara, alaturi de competitia intre cele doua companii, si competitia producatorilor privati", a spus Videanu, intr-o conferinta de presa sustinuta la Guvern.
"Totodata, externalizam potentialele joint-venture-uri pe care le avem astazi cu CEZ, Enel, Electrabel la Galati, Braila si Doicesti, astfel incat ele vor fi entitati care vor produce energie intr-un parteneriat public-privat", a adaugat Videanu.
Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat, in urma cu o saptamana, ca bugetul pe 2010 nu cuprinde bani pentru finantarea proiectelor Nuclearelectrica si ca o solutie pentru finantarea lucrarilor la urmatoarele reactoare este un parteneriat public-privat.
El a precizat ulterior ca nu s-a discutat inca sub ce forma va fi finantata Nuclearelectrica, dar ca optiunea personala o reprezinta un parteneriat.
Executivul a decis, vineri, infiintarea celor doua companii nationale din sectorul energiei.
Cei doi sefi vor fi Constantin Balasoiu, directorul general de la Complexul Energetic Craiova, si MIhai David, directorul general al Hidroelectrica.
Videanu da totodata asigurari ca pretul energiei electrice nu va creste, dar lasa sa se intelega ca nici nu va scadea. "Piata il va regla", a spus ministrul.
Potrivit actului normativ, prima companie nationala, denumita "Electra", va avea in structura complexurile energetice Turceni, Rovinari si Craiova cu sucursalele sale, Nuclearelectrica, sucursalele Hidroelectrica din Ramnicu Valcea, Sibiu si Targu Jiu, filiala Hidroserv din cadrul Hidroelectrica si Societatea Nationala a Lignitului Oltenia. In urma proceselor de divizare si fuziune, Hidroelectrica isi inceteaza existenta.
A doua companie nationala, denumita "Hidronergetica", va fi infiintata prin fuziunea filialelor Electrocentrale Deva si Electrocentrale Bucuresti din cadrul Termoelectrica si va avea in structura sucursala Paroseni si Termoserv Paroseni din Termoelectrica, filialele Hidroelectrica din Bistrita, Buzau, Cluj, Curtea de Arges, Hateg, Portile de Fier, Oradea, Sebes si Slatina, precum si parti din Compania Nationala a Huilei, care se divizeaza. Societatile vor fi reorganizate prin divizare si fuziune precedata de dizolvare fara lichidare.