Ce împiedică OMV Petrom să scoată gazele din Marea Neagră. Verchere: “Este nevoie de o piaţă liberă de gaze, fiscalitate stabilă şi infrastructură-cheie”
Christina Verchere, CEO OMV Petrom
OMV Petrom îşi doreşte foarte mult să continue proiectul de gaze din Marea Neagră, însă, deocamdată, nu se întrunesc condiţiile necesare pentru a fi luată decizia de a merge mai departe, a declarat, miercuri, Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
"Marea Neagră este o oportunitate uriaşă pentru OMV Petrom şi pentru România. Însă, pentru a merge mai departe, este nevoie să ai piaţă liberă de gaze, fiscalitate stabilă şi infrastructură-cheie. Este un proiect cu adevărat important şi ne dorim să mergem mai departe, aşa că vom continua să dialogăm cu autorităţile, care, şi ele, vor să mergem mai departe, să găsim cea mai bună soluţie", a spus oficialul companiei petroliere, potrivit Agerpres.
Ea a arătat că în prezent nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru ca OMV Petrom şi ExxonMobil, compania parteneră în proiectul Neptun Deep, să ia decizia finală de investiţii.
"Investitorii au nevoie de stabilitate, de predictibilitate. Este un criteriu atât de important pentru o investiţie atât de importantă. Trebuie să ştim cât va fi factura fiscală, trebuie să înţelegem pe cel fel de piaţă activăm şi avem nevoie de o piaţă liberă", a susţinut Verchere.
Oficialul OMV Petrom a amintit că România importă doar 12% din consumul de gaze şi a apreciat că "acest lucru este ceva fenomenal, însă este nevoie de investiţii să rămână aşa".
Pentru acest an, compania a anunţat că va scădea cu 17% nivelul investiţiilor, până la 3,7 miliarde de lei, de la 4,3 miliarde de lei în 2018, ca urmare a instabilităţii legislative.
Întrebată unde va fi vândut gazul din Marea Neagră, Verchere a arătat că prima piaţă vizată este cea mai apropiată, respectiv România, însă a reiterat că, în acest sens, un rol crucial îl joacă infrastructură necesară.
"Este foarte important să fie protejat consumatorul vulnerabil, pe măsură ce preţul energiei creşte", a subliniat ea.
La începutul acestei luni, în raportul privind rezultatele anului trecut, compania preciza că mediul legislativ actual din România nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în Marea Neagră, în contextul în care, în ultimele luni, s-a observat o serie de iniţiative fiscale şi de reglementare discutate şi/sau implementate, fapt ce sporeşte volatilitatea legislativă şi influenţează întreg mediul de afaceri.
"Un cadru fiscal şi de reglementare stabil, predictibil şi favorabil investiţiilor reprezintă o cerinţă esenţială pentru dezvoltarea investiţiilor noastre viitoare, atât onshore, cât şi offshore. Legea privind activităţile offshore a intrat în vigoare la jumătatea lunii noiembrie 2018. La sfârşitul anului 2018, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă nr. 114, introducând măsuri care afectează mai multe sectoare. Printre aspectele principale care afectează activitatea noastră se numără stabilirea de preţuri reglementate la gaze naturale şi energie electrică pe o perioadă de trei ani, precum şi majorarea contribuţiei financiare aplicate cifrei de afaceri din activităţile de gaze naturale şi energie electrică. Actualmente, suntem în curs de evaluare a impactului asupra operaţiunilor noastre, deoarece legislaţia secundară încă nu a fost emisă", se spune în comunicat.
Potrivit sursei citate, în privinţa riscului de reglementare, societatea se află în dialog cu autorităţile române pe subiecte relevante pentru industrie.
"În ultimele luni am observat o serie de iniţiative fiscale şi de reglementare discutate şi/sau implementate. Acest lucru sporeşte volatilitatea legislativă şi influenţează întreg mediul de afaceri", afirmă compania.
În ceea ce priveşte zăcămintele din Marea Neagră, în opinia reprezentanţilor OMV Petrom, mediul legislativ actual nu oferă "premisele necesare pentru o decizie de investiţie în valoare de câteva miliarde".
Pe acelasi subiect: