Topul celor mai bune aeroporturi din lume, dominat de Asia. Primul aeroport european se află abia pe locul șapte
Aeroportul Changi din Singapore
Aeroportul Changi din Singapore a fost desemnat în 2019, pentru al şaptelea an consecutiv, cel mai bun aeroport din lume, conform clasamentului publicat joi de compania britanică Skytrax, auditor al industriei aviatice mondiale, informează Bloomberg.
Changi deţine prima poziţie din anul 2013 şi anul trecut a fost tranzitat de un număr record de 65,6 milioane de pasageri, potrivit Agerpres.
Conducerea aeroportului a decis să extindă capacitatea prin construcţia celui de-al cincilea terminal, unei a treia căi de rulare, precum şi a unei facilităţi de cumpărături şi petrecere a timpului liber denumită Jewel, pentru a atrage şi mai mulţi pasageri.
Clasamentul celor mai bune 100 de aeroporturi din lume este dominat de cele asiatice, pe locul doi, trei, patru şi cinci fiind aeroporturile Haneda (Tokyo, Japonia), Incheon (Seul, Coreea de Sud), Hamad (Doha) şi aeroportul din Hong Kong.
Aeroportul din Munchen, Germania, este cel mai bun aeroport european din acest clasament, locul şapte. Alte aeroporturi europene prezente în clasament sunt cele din Londra - Heathrow - locul opt şi Zurich, locul zece.
Aeroporturile din SUA nu se află pe primele zece poziţii ale acestui sondaj care s-a derulat în fiecare an după 1999. Aeroportul din Vancouver (Canada) este cel mai bine plasat aeroport din America de Nord, pe locul 17, iar Denver este cel mai bine plasat aeroport din SUA, pe locul 32.
În Europa de Est, compania britanică Skytrax a desemnat aeroportul din Budapesta, care se plasează pe locul 89 la nivel mondial, drept cel mai bun aeroport din regiune. Alte aeroporturi din regiune incluse în acest clasament sunt aeroportul din Varşovia, locul 91, şi aeroportul din Praga, locul 97.
Studiul Skytrax a implicat peste 13 milioane de călători din întreaga lume care au fost rugaţi să evalueze aeroporturile după diferite criterii precum procedurile de check-in, sosiri, transferuri, cumpărături, securitate şi imigraţie.
Pe acelasi subiect: