Premierul: “Trebuie sa continuam autostrada bulgara de la Ruse pana la Bucuresti”. Proiectul se ridica la 750 milioane de euro
Premierul Victor Ponta a declarat, astazi, ca Romania trebuie sa continue autostrada de la Ruse la Bucuresti, iar anul acesta va fi finalizat si podul de la Calafat.
Victor Ponta a fost intrebat cum a raspuns propunerii premierului bulgar de continuare au autostrazii care ajunge la Ruse pana la Bucuresti, care in teritoriul bulgaresc este realizata de o firma a statului Qatar in parteneriat public - privat.
"Am raspuns pozitiv, speram ca anul acesta sa se termine podul de la Calafat si e clar ca de la Craiova la Calafat trebuie sa imbunatatim infrastructura. Bulgarii au demarat un proiect care va dura cativa ani pentru o autostrada care vine pana la Ruse si evident ca noi trebuie sa facem restul legaturii spre Bucuresti", a spus premierul, citat de Mediafax.
Bulgaria, Turcia si Qatar au convenit infiintarea unei companii de proiect pentru constructia in parteneriat public-privat a unei autostrazi de 300 kilometri de la Ruse pana la Svilengrad, la granita cu Grecia si Turcia.
Autostrada va strabate teritoriul Bulgariei de la nord la sud, conectand granita cu Romania de frontiera cu Grecia si Turcia, iar costurile sunt estimate la aproximativ 750 milioane de euro.