Patru fosti ministri, reclamati de Guvern la DNA si SRI, pentru ca ar fi pagubit statul cu milioane de euro prin contractul Bechtel
Autostrada
Patru fosti ministri si un director al Companiei Nationale Drumuri au fost reclamati de Guvern la DNA si SRI pentru ca ar fi pagubit statul cu milioane de euro prin contractul Bechtel. Potrivit Corpului de control al premierului, Romania le-a platit peste 100 de milioane de euro americanilor pentru utilaje care au stat pe dreapta. In plus, am achitat lucrari de proasta calitate cu alte zeci de milioane de euro. Cel mai grav este ca autoritatile nu stiu nici acum unde se afla contractul original.
Inspectorii guvernamentali arata, printre altele, ca intelegerea cu Bechtel a fost modificata, in 2009, fara respectarea dispozitiilor legale, ceea ce a condus la prejudicii pentru stat.
Conform raportului, citat de Mediafax, renegocierea contractului, stabilit initial la "valoarea corecta" si certificata ca atare de 2,2 miliarde euro, a fost initiata, in 2005, fara un mandat din partea Guvernului, fiind doar un mandat acordat de fostul ministru al Transporturilor Gheorghe Dobre (PDL), iar lucrarile fiind intarziate. Negocierile au fost coordonate de Gheorghe Dobre si fostul ministru al Finantelor Sebastian Vladescu.
Prin incheierea unui acord de modificare la contract, in baza unei hotariri de guvern initiata de Dobre si avizata de Vladescu si fostul ministru al Justitiei Monica Macovei, statul a fost pagubit cu 40 milioane euro, prin reclasificarea acestei sume, acordate initial cu titlu de avans, drept cheltuieli de mobilizare, cu incalcarea dispozitiilor legale. Inspectorii arata ca ministrii stiau, conform notei de fundamentare a hotaririi de guvern, ca aveau obligatia recuperarii acestei sume.
Pentru crearea unei "aparente de legalitate", a fost insa acceptata cresterea cheltuielilor de mobilizare de la 30 milioane euro la 70 milioane euro, cu toate ca acestea se refereau la activitati anterioare inceerii constructiei, iar constructiile erau deja incepute din 2004.
Inspectorii ii acuza astfel pe ministrii Dobre, Vladescu si Macovei ca au creat un artificiu pentru a justifica faptul ca Bechtel a pastrat 40 milioane euro.
In raport se mai arata ca reprezentantii Companiei Nationale pentru Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) nu au pus la dispozitia Corpului de Control originalul contractului, iar acesta nici nu a fost gasit in pofida cautarilor la mai multe institutii, fiind obtinute doar copii certificate. In final, la CNADNR a fost identificat un exemplat marcat "conform cu originalul", in limba engleza, care ar fi originalul documentului aflat in posesia statului.
Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu a declarat ca "are alte preocupari decat traznaile astea", iar daca are cineva semne de intrebare, sa-l cheme si va povesti. "Daca are cineva semne de intrebare, ma cheama si-i povestesc. Eu am alte preocupari decat traznailea astea", a declarat Radu Berceanu.
Pe acelasi subiect: