MTI va plati 21 de milioane de euro pentru exproprierile necesare lucrarilor la tronsonul Cernavoda - Constanta
Daca aveti proprietati ce “stau” in drumul tronsonului Cernavoda-Constanta nu mai trebuie sa va faceti griji ca piata imobiliara este in cadere libera si nu veti vinde terenurile. Vi le cumpara statul! Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI ) va plati 87 milioane de lei, adica 21,2 milioane de euro, pentru exproprierile pe o suprafata de 3,96 milioane de mp, necesare lucrarilor la tronsonul Cernavoda – Constanta al autostrazii Bucuresti-Constanta, potrivit unui proiect de act normativ.
Prin proiectul de act normativ, MTI propune spre aprobare amplasamentul lucrarii de utilitate publica „Autostrada Bucuresti -Constanta, tronsonul 6, Cernavoda – Constanta”, suma globala estimata cu titlu de despagubire fiind in valoare de 87.098.000 lei, urmand a fi acordata proprietarilor imobilelor proprietate privata.
Costurile implicate in procesul de achizitie de terenuri aferente proiectului „Autostrada Bucuresti - Constanta, tronsonul 6, Cernavoda – Constanta” se vor suporta din bugetul de stat aprobat potrivit legii, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, la titlul ”Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare” in cuantum de 34,968 milioane lei si la titlul “cheltuieli aferente programelor cu finantare rambursabila” in cuantum de 52,130 milioane lei.
Autostrada face parte din reteaua nationala de autostrazi a Romaniei si va completa o legatura intre capitala tarii si cel mai mare port al tarii si totodata zona turistica a Marii Negre. Autostrada Cernavoda – Constanta cuprinde doua tronsoane, ’’Cernavoda – Medgidia’’ si ’’Medgidia - Constanta’’, parte integranta din Proiectul ’’Autostrada Bucuresti – Constanta’’ care reprezinta un tronson al coridorului IV Paneuropean, ce va asigura o legatura directa intre Romania, centrul si vestul Europei.
Mai multe despre:
#exproprieri#lucrari#Ministerul Transporturilor si Infrastructurii#transporturi#tronsonul Cernavoda-Constanta
Pe acelasi subiect: