Ialomitianu vede stingerea datoriilor CFR drept o procedura normala de dare in plata, avizata de UE
Stingerea obligatiilor bugetare neachitate de peste un miliard euro ale CFR SA este considerata de catre ministrul Finantelor drept o procedura normala de "dare in plata a activelor", nu de stergere de datorii, care nu incalca normele comunitare deoarece este efectuata cu acordul FMI si al CE, potrivit Mediafax.
Agentia Mediafax a prezentat, luni, un proiect de ordonanta de urgenta, initiat de Ministerul Transporturilor, care prevede ca datoriile CFR SA catre bugetul consolidat si fondul de risc, insumand 4,5 miliarde lei (peste un miliard euro) la sfarsitul anului trecut, vor fi anulate de Guvern prin conversia in actiuni a creantelor, actiuni preluate de Ministerul Transporturilor ca unic actionar.
Stergerea datoriilor va fi efectuata prin derogare de la legislatia actuala care reglementeaza datoria publica. Solicitat, marti, de jurnalisti sa justifice aceasta operatiune prin care statul emite actiuni in favoarea lui, ministrul Finantelor a sustinut ca este efectuata o procedura de dare in plata, ca si la Ministerul Economiei, ca masura de restructurare a companiilor de stat.
Procedura de dare in plata este definita in legislatie drept un mijloc de stingere a obligatiilor, constand in acceptarea de catre creditor, la propunerea debitorului, a unei alte prestatii decat aceea pe care debitorul are obligatia sa o execute.
"Nu este vorba de stergerea datoriilor, este vorba de o procedura de dare in plata prevazuta de Codul de Procedura Fiscala, ceea ce am facut si la Ministerul Economiei. Aceasta se intampla si la firme private, este un cadru legal aprobat. Este vorba de Codul de Procedura Fiscala care se aplica pentru toate firmele, indiferent daca este vorba de firma privata sau de stat", a spus ministrul Finantelor.
Intrebat daca aceasta operatiune nu poate fi considerata un ajutor de stat care incalca legislatia Uniunii Europene, ministrul a raspuns negativ. "Nu incalca pentru ca noi o facem impreuna cu cei de la CE, cu FMI. Sunt experti din partea Comisiei Europene care au participat la discutii, avem acordul cu Fondul Monetar International, cu Comisia Europeana, deci nu o facem cu incalcarea legislatiei europene. Este vorba de restructurarea unor firme cu capital de stat si o modalitate de a le restructura este si darea in plata a activelor concomitent cu stingerea obligatiilor. Lucrul acesta se aplica la multe firme cu capital privat, multe institutii publice au preluat active si s-au stins obligatiile la bugetul de stat", a declarat Ialomitianu.
La randul sau, premierul Emil Boc a sustinut ca nu stie despre ce act normativ este vorba si ca "datele necesare" vor fi prezentate la momentul in care acest subiect va fi analizat in Guvern. "Exista negociate cu Uniunea Europeana mai multe mecanisme de finantare sau refinantare, conform legislatiei europene", a adaugat Boc.
In toamna anului trecut, Guvernul a mandatat ANAF sa preia active ale exploatarilor miniere Petrila, Paroseni si Uricani de la Compania Nationala a Huilei in contul datoriilor bugetare ale societatii si sa stinga unele obligatii fiscale ale CFR si Termoelectrica prin preluarea actiunilor detinute de acestea la diferite unitati. Astfel, Guvernul a decis atunci ca unele obligatii fiscale ale Companiei Nationale de Cai Ferate administrate de ANAF sa fie stinse prin trecerea in proprietatea privata a statului a pachetului majoritar de actiuni detinute de aceasta la Telecomunicatii CFR, la Grup Exploatare si Intretinere Palat CFR si la Electrificare CFR.
Proiectul de act normativ elaborat de Ministerul Transporturilor aproba insa stingerea, prin conversie in actiuni, a creantelor principale si a accesoriilor aferente cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale si bugetelor fondurilor speciale, reprezentand impozite, taxe, contributii si alte venituri bugetare, individualizate in titluri de creanta emise pana la 31 decembrie 2011, datorate de catre Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA, inclusiv filialele Interventii Feroviare si Intretinere Mecanizata a Caii Ferate.
Aceeasi procedura va fi aplicata si pentru datoriile la fondul de risc. Actiunile emise de CFR SA ca urmare a conversiei datoriilor vor fi transferate Ministerului Transporturilor, in calitate de actionar unic al companiei.
Operatiunea este justificata de catre ministerul initiator prin necesitatea de a realiza "echilibrarea economico-fiananciara a societatii" si achitarea arieratelor, pentru depasirea dificultatilor generate de lipsa temporara a disponibilitatilor banesti si evitarea acumularii unor noi datorii.
La 31 decembrie 2011, societatea prelimina datorii catre bugete, AVAS si Fondul de risc de 4,5 miliarde lei, rezultate prin cumularea datoriilor CFR SA si ale filialelor absorbite prin fuziune.
Pierderile si datoriile CFR au crescut constant in ultimii ani, de la un miliard lei in 2007 la 1,6 miliarde lei in 2008, la 2,98 miliarde lei in 2009 si la 4,48 miliarde lei in 2010.
La 31 decembrie 2010, CFR SA a inregistrat o pierdere cumulata pentru perioada 2001-2010 de 5,2 miliarde lei.
O operatiune similara de stergere a datoriilor a fost aprobata de Guvern prin ordonanta de urgenta aprobata in ultima sedinta din 2006, inainte de intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, pentru 34 de societati comerciale, inclusiv CFR SA, dar Comisia Europeana nu a avizat actul normativ nici pana in prezent.
In 2008, Ministerul Transporturilor a propus conversia in actiuni a datoriilor bugetare ale CFR SA catre Electrica, dar masura a fost respinsa atunci de Ministerul Economiei si Finantelor, pe motiv ca operatorul de transport nu este inclus in lista companiilor care trebuie privatizate, ceea ce inseamna ca actiunile nu vor putea fi valorificate ulterior.
Nici pentru perioada imediata Guvernul nu are in vedere privatizarea CFR SA, ci restructurarea companiei.