Guvernul introduce acciza la carburanti, incepand cu 1 aprilie, si promite masuri de sprijin pentru transportatorii "corecti"
Carburanti. Sursa foto: Mediafax
Acciza la carburanti va fi aplicata din aprilie, iar Guvernul va introduce si un set de masuri fiscale care sa permita transportatorilor corecti, neimplicati in acte de evaziune fiscala, sa recupereze o parte importanta din suma aferenta acestei accize, a afirmat premierul Victor Ponta.
"O avem in buget, o aplicam, am discutat impreuna cu Petrescu si Sova (ministrul Finantelor si cel al Transporturilor-n.r.) cu reprezentantii Uniunii Nationale a Transportatorilor, pentru ca, intr-adevar, trebuie sa gasim masuri fiscale care, pe de-o parte, sa pastreze competitivitatea, iar, pe de alta parte, sa combata concurenta neloiala si evaziunea fiscala", a spus Ponta, in sedinta de Guvern, potrivit Mediafax.
El a precizat astfel ca Guvernul va adopta un set de masuri prin care "transporatorii corecti, cu facturi" sa poata recupera o parte importanta din acciza care urmeaza sa fie introdusa la carburanti din luna aprilie.
Presedintele Traian Basescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta in care reia cererea privind renuntarea la cresterea anuntata a accizei la carburant, seful statului mentionand ca masura ar genera o presiune mult prea mare si inutila asupra mediului economic si asupra consumatorului.
Potrivit presedintelui, in cazul transportatorilor, cresterea accizei cu 7 eurocenti pe litru va conduce la pierderea competitivitatii la nivel regional, cu impact direct asupra cifrei de afaceri, iar in plan intern, aceasta majorare va forta societatile de transport sa transfere aceste costuri asupra beneficiarilor finali, generand, astfel, o crestere a preturilor.
Miercuri dimineata, premierul Ponta a afirmat ca presedintele Traian Basescu trebuie sa indice si sursa prin care poate fi acoperite veniturile lipsa care ar rezulta din renuntarea accizei la carburanti, daca nu vrea sa fie doar un demagog pe final de mandat, pregatit de pensie.
Pe acelasi subiect: