Protestul care a avut loc luni, între orele 06:00 GMT-08:00 GMT, a avut scopul de a influenţa negocierile care au loc între sindicate şi KLM, filiala olandeză a Air France-KLM, referitoare la remuneraţii şi condiţiile de muncă, scrie News.ro.

Asociaţia sindicală FNV a anunţat că operatorul aerian nu a reacţionat şi că o a doua grevă va avea loc la aceleaşi ore, miercuri.

”Nu am auzit nimic din partea KLM. În consecinţă, vom continua cu nou acţiuni greviste”, a declarat liderul FNV răspunzător de industria aeriană, Jan van den Brink.

Discuţiile dintre părţi referitoare la un nou acord colectiv au început în luna mai, sindicatele cerând o majorare salarială de 8% pe parcursul a doi ani, precum şi creşterea numărului de angajaţi cu normă întreagă şi un program de lucru mai bun.

Joia trecută, KLM a oferit o creştere de 6%-7% a salariilor, pe parcursul a trei ani, dar sindicatele au refuzat propunerea.

Personalul de la sol al KLM serveşte zborurile Air France, Delta şi alte altor companii aeriene aliate “SkyTeam”.