Cursele aeriene interne au fost reluate. Spre ce orașe se poate zbura de la București
Tarom, ATR
Zborurile interne au fost reluate, luni, spre Iaşi, Cluj, Timişoara și Oradea, a declarat ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.
Potrivit acestuia, dacă anul trecut media zilnică a pasagerilor transportaţi pe toate aeroporturile din România se ridica la 63.000, astăzi, după ridicarea anumitor restricţii, au fost introduse 20 de zboruri cu 1.797 de pasageri.
“Cel mai afectat sector de transport persoane a fost sectorul de transport aerian, nu doar în România. Peste 95% din zboruri au fost anulate. Dacă anul trecut media zilnică a pasagerilor transportaţi pe toate aeroporturile din România era de 63.000, astăzi, după ce am ridicat anumite restricţii, am transportat pe 20 de zboruri 1.797 de pasageri, deci sub 2.000, în raport cu 63.000 cât era media zilnică anul trecut. Astăzi am reluat zborurile interne. De altfel, zborurile interne nu au fost suspendate prin efectul unei reglementări în ordonanţa militară. Ele s-au redus din lipsă de pasageri şi iată că astăzi am dat drumul la primele zboruri spre Iaşi, spre Cluj, spre Timişoara, spre Oradea. Am avut primele zboruri în stare de alertă, după ce în urmă cu aproape două luni toate cursele interne au fost suspendate”, a afirmat Bode, la Digi 24, potrivit Agerpres.
Şeful de la Transporturi a subliniat că în continuare sunt suspendate timp de 14 zile zborurile internaţionale către/dinspre ţările considerate a fi în zone roşii, însă sunt curse charter pentru muncitorii sezonieri, zboruri umanitare sau pentru urgenţe medicale.
“În continuare, zborurile internaţionale către şi dinspre ţările considerate a fi în zone roşii sunt suspendate pentru 14 zile, dar în această perioadă noi efectuăm zboruri charter pentru muncitorii sezonieri - sigur cunoaşteţi procedura, avem un ordin de ministru foarte clar cum se realizează aceste zboruri charter -, zboruri umanitare, zboruri pentru urgenţe medicale şi cunoaştem situaţia românilor din Italia, din Spania, din Germania. Sunt solicitări adresate companiei Tarom, de exemplu. Cu aprobarea Ministerului Afacerilor Interne şi, bineînţeles, cu aprobarea Ministerului Afacerilor Externe, aceste zboruri se pot realiza. Dar noi, până în 1 iunie, când am introdus menţinerea măsurii suspendării, practic nu zburăm internaţional către aceste destinaţii. Se zboară şi în acest moment către Atena, către Stockholm, Oslo, destinaţii care nu sunt în zona roşie”, a explicat Bode.
Pe acelasi subiect: