Cum vom circula în țară și în UE, după relaxarea restricțiilor. Bode: "Nu recomand nimănui să ia mașina și să plece în Grecia sau altă țară, pe 15 mai"
Lucian Bode
Revenirea la normalitatea dinainte de pandemie în ceea ce privește transporturile, atât în țară, cât și în Europa, se va face treptat, în baza unor reglementări comune la niveul UE, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
Într-un inteviu acordat corespondentului Știrilor ProTV Vitalie Cojocari, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că în prezent, la nivelul Uniunii Europene, toate țările membre vin cu propuneri și soluții de reluare a transportul de marfă și de pasageri în Europa, dar că normalizarea, la nivelul dinainte de criză, se va face treptat, cu respectarea anumitor reglementări comune.
Reprezentanții Transporturilor din toate statele UE au avut, până în prezent, două videoconferințe în care au discutat soluții pentru transportul european, grav lovit de restricțiile impuse pentru limitarea extinderii pandemiei cu coronavirus.
Vouchere în loc de bani pentru biletele de avion
“Au fost doua teme de discuții. Pe de o parte, măsuri urgente care să atenueze impactul negativ al crizei asupra sectorului de transporturi, iar pe de altă parte s-a discutat despre ce facem în etapa post-criză, etapa în care anumite state, inclusiv România, au anunțat că vor relaxa măsurile, din 15 mai. Când va expira starea de urgență, noi trebuie să știm exact cum se va desfășura fiecare mod de transport în România și în toate statele membre”, a explicat Lucian Bode.
Potrivit ministrului Transporturilor, una dintre propunerile pe care le-a făcut România, în ceea ce privește transportul aerian, a fost aceea de a înlocui despăgubirile în bani cu vouchere, în cazul călătoriilor neefectuate din cauza crizei.
“Una dintre propunerile României în domeniul aerian a fost modificarea temporară a Regulamentului 261/2004, pentru a permite transportatorilor, pentru o perioadă limitată de timp, să ofere vouchere pentru zborurile pasagerilor ale căror curse au fost anulate, din motive de COVID-19. Inițial, am fost 11 state care am solicitat oficial acest lucru, până la finalul discuțiilor de ieri au fost peste 20 de state care s-au alăturat acestei solicitări și cred că în recomandările finale ale Comisiei Europene vom regăsi această posibilitate”, a explicat ministrul.
Oficialul a mai spus că, în al doilea rând, pe fondul diminuării curselor aeriene, a solicitat elaborarea de noi prognoze de trafic aerian și planuri de performanță în ceea ce privește controlul traficului aerian prin Eurocontrol.